Anul nou sărbătorit la Catedrala mitropolitană din Timişoara

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, în noaptea trecerii dintre ani (2013-2014), la Catedrala Mitropolitană din Timişoara a fost săvârşită slujba  Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos. În finalul slujbei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a înălţat rugăciuni de mulţumire Preasfintei Treimi, pentru binefacerile revărsate cu îmbelşugare asupra credincioşilor bănăţeni şi a întregului popor român dreptmăritor în anul ce a trecut.

În prima zi a noului an, de praznicul „Tăierii împrejur celei după Trup a Domnului” şi la pomenirea Sfântului Ierarh Vasile Cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană. În cadrul slujbei, Ierarhul a fost  înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, alcătuit din consilieri de la Centrul eparhial şi slujitori ai sfântului lăcaş. Răspunsurile liturgice au fost date de corul catedralei, condus de pr. Dan Dragomir. După slujbă, Preasfinţia Sa a transmis tuturor celor prezenţi binecuvântarea  şi alesele urări de bine la început de an ale Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, precum şi îndemnul de a stărui în credinţă, în nădejde şi în dragoste, mulţumind totdeauna lui Dumnezeu pentru toate.

Comments are closed.