Concertul de colinde „Colindăm, Doamne, Colind“

În sala festivă a Liceului Pedagogic “Carmen Sylva”, a avut loc luni, 19 decembrie 2011, spectacolul de colinde intitulat “Colindăm, Doamne, Colind”, susţinut de elevii claselor cu profil vocaţional, Teologie Ortodoxă, clasa a VI-a A, de la Liceul “Carmen Sylva”, studenta Mădălina Roşu şi 17 elevi ai Centrului şcolar pentru educaţie incluzivă “Constantin Păunescu” din Recaş, pregătiţi de părintele Aurelian Milă. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului de parteneriat educaţional “Inimă bună”, iniţiat de Mitropolia Banatului, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Liceul Pedagogic “Carmen Sylva” Timişoara, Centrul şcolar pentru educaţie incluzivă “Constantin Păunescu” din Recaş.

Concertul s-a încheiat cu activitatea “Bucuria de a dărui – Spiritul Crăciunului” în cadrul căreia cei 17 elevi din Recaş au primit daruri din partea elevilor liceului pedagogic. După această bucurie, elevii din Recaş au vizitat clasele liceului, totul încheindu-se cu o agapă creştinească oferită de direcţiunea şcolii-gazdă.

„La buna desfăşurare a proiectului au participat domnul director prof. Dr. Cornel Petroman, dir. adj. Ionuţ Cristescu, clasele cu profil vocaţional Teologie Ortodoxă, coordonate de prof. Monica Ghera, prof. Cristina Jiroveanu şi clasa a VI-a A, prof. Valerica Negru şi clasa a XII-a B, prof. Nuşa Cojocaru şi clasa a V-a C, prof. Anişoara Verendean şi clasa a VII-a A, profesorii Ioana Dragomir, Carmela Cârlan, Adrian Costache, Lucia Anucuţa. Elevii din Recaş au fost însoţiţi de părintele Aurelian Milă, dir. adj. Ecaterina Pelici, Prof. Vlad Florin, educatoarea Maria Nandrea. Invitat special a fost prof. dr. Delia Isac” ne-a declarat profesoara Monica Ghera.

Comments are closed.