Conferinţă duhovnicească la Timişoara

Joi, 18 aprilie,de la ora 18:00, a avut loc o nouă întâlnire a studenţilor şi profesorilor de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, în cadrul seriei de conferinţe prepascale, derulate sub genericul  „ Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase şi susţinători ai Bisericii”.

Evenimentul s-a desfăşurat în Amfiteatrul “ Gheorghe Tohăneanu” al Universităţii de Vest din Timişoara, în prezenţa profesorilor şi studenţilor de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, precum şi a numeroşi clerici şi credincioşi timişoreni.

Invitatul serii de dialog duhovnicesc a fost pr. prof. dr. Ştefan Buchiu,  Decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, care a vorbit tinerilor timişoreni despre „Lupta Bisericii pentru apărarea şi formularea dreptei credinţe în timpul împăratului Constantin cel Mare”.

În partea a doua a întâlnirii, pr. prof. Ştefan Buchiu a răspuns la mai multe întrebări adresate de cei prezenţi, referitoare la misiunea actuală a Bisericii privind apărarea şi mărturisirea credinţei dreptmăritoare, precum şi la responsabilitatea pe care o au tinerii teologi în această sfântă lucrare.

În încheiere, corul studenţilor teologi, condus de diac. Laurian Popa, a susţinut un recital de cântări religioase specifice perioadei Postului Sfintelor Paşti.

Seria de conferinţa va continua săptămâna viitoare la Universitatea de Vest din Timişoara cu o nouă temă dedicată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ce va fi susţinută de pr. conf. dr. Mihai Săsăujan de la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

Comments are closed.