Joi, 11 aprilie,de la ora 18:00, a avut loc o nouă întâlnire a studenţilor şi profesorilor de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, în cadrul seriei de conferinţe prepascale, derulate sub genericul „ Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase şi susţinători ai Bisericii”. Evenimentul s-a desfăşurat în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara, în prezenţa Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a profesorilor şi studenţilor de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, precum şi a numeroşi clerici şi credincioşi timişoreni.
Invitatul serii de dialog duhovnicesc a fost pr. conf. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie din Sibiu, care a vorbit tinerilor timişoreni despre „ Libertatea ca exerciţiu duhovnicesc”.
În încheiere, pr. Constantin Necula a răspuns la mai multe întrebări adresate de cei prezenţi, referitoare la sensul adevărat al libertăţii în viaţa tinerilor, precum şi la modul în care aceştia se pot apropia mai mult de Dumnezeu prin practicarea virtuţilor creştine.
Seria de conferinţa va continua săptămâna viitoare la Universitatea de Vest din Timişoara cu o nouă temă dedicată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ce va fi susţinută de pr. prof. dr. Ştefan Buchiu de la Facultatea de Teologie din Bucureşti.