Săptămâna aceasta în Eparhia Timişoarei s-au desfăşurat conferinţele preoţeşti în toate cele cinci protopopiate Deta, Făget, Lugoj, Sânnicolau Mare, şi astăzi la Timişoara, unde participă atât Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului, cât şi Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Paisie Lugojanu.
Tema conferinţelor a fost cea hotărâtă de Sfântul Sinod şi anume: 2009 – Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi al celorlalţi sfinţi capadocieni, cu următoarele subpuncte: 1. Sfântul Vasile cel Mare – dascăl al vieţii liturgice; 2. Sfântul Vasile cel Mare – dascăl al familiei creştine; 3. Sfântul Vasile cel Mare – dascăl al vieţii monahale; 4. Sfântul Vasile cel Mare – dascăl al operei filantropice.
Toate conferinţele au fost precedate de obişnuitul Te-Deum în cadrul căruia unul din preoţii slujitori a rostit un cuvânt de învăţătură despre Duminica Samarinencii. În partea a doua a întâlnirilor s-a analizat modul de implicare al preoţilor în sprijinirea persoanelor aflate în dificultate datorită situaţiei economice în care se află ţara noastră.
Deasemenea, menţionăm că la toate conferinţele Preasfinţitul Părinte Episcop Paisie Lugojanu a adresat preoţilor un cuvânt de îmbărbătare şi i-a încurajat să se implice în rezolvarea situaţiilor ce se vor ivi în parohiile pe care le păstoresc.
Totodată, astăzi Părintele Mitropolit a transmis preoţilor că vor avea tot sprijinul Centrului Eparhial în vederea ajutorării oamenilor aflaţi în dificultate.