Curs de formare continuă pentru profesorii de religie

 Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, în zilele de 6 şi 7 septembrie, în sala de festivităţi a Centrului eparhial, se va desfăşura cursul de formare continuă intitulat: Particularităţi ale educaţiei religioase, azi. Cursul se adresează cadrelor didactice de religie, de nivel primar, gimnazial, liceal.

Cursul îşi propune formarea unor competenţe legate de activitatea concretă desfăşurată de către profesorii de religie, ţinând cont de aşteptările sporite pe care societatea le are de la educaţia religioasă, într-o lume în care educaţia se dovedeşte singura modalitate eficientă de a preveni sau rezolva problemele generate de interferenţele între culturi cu particularităţi extrem de diferite, precum şi de provocările noi pe care le impune misiunea Bisericii în societatea contemporană.

Programul de formare este structurat pe parcursul celor două zile de pregătire, cu următoarea tematică:

1. Abordarea modernă a conceptelor religie şi educaţie religioasă, precum şi modalităţile de înţelegere a suportului pedagogic religios oferit de către acestea;

2. Rolul elementelor de pedagogie religioasă în dezvoltarea pedagogiei moderne şi în dezvoltarea unei educaţii a valorilor;

3. Particularităţi ale documentelor oficiale şi ale suporturilor pentru elevi şi profesori, în contextul redefinirii direcţiilor de dezvoltare socială, la nivel naţional şi global;

4. Elemente definitorii ale demersurilor investigative desfăşurate în educaţia religioasă;

5. Metode de cercetare în domeniul educaţional, perspective privind utilizarea lor eficientă;

6. Modele de cercetări în domeniul educaţiei religioase din România.

Cursul de formare va fi susţinut de Pr. lect. univ. dr. Dorin Opriş (Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic) şi de Lect. univ. dr. Monica Opriş (Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, asociat la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”).

La acest curs s-au înscris aproximativ 35 profesori de religie.

Comments are closed.