La data de 15 aprilie 1990, îndată după Revoluţia din Decembrie 1989, apărea la Timişoara o nouă publicaţie eparhială intitulată „Învierea”. Multă vreme eparhia Timişoarei, ca şi toate celelalte din ţară, a avut de suferit de pe urma faptului că nu putea să-şi aibă o publicaţie eparhială proprie şi liberă care să redea activităţile din cadrul Bisericii, de asemenea articole şi poezii religioase pentru credincioşii eparhioţi. Tradiţia tipăriturilor religioase locale este mai veche, amintind numai de revista „Biserica bănăţeană” şi de publicaţia eparhială „Foaia diecezană”, care apăreau atât la Timişoara, cât şi la Caransebeş. După „reorganizarea” vieţii bisericeşti bănăţene, Eparhia Timişoarei contopită cu cea a Caransebeşului a putut să editeze revista „Mitropolia Banatului” şi almanahul anual intitulat „Îndrumător bisericesc, misionar şi patriotic”, ambele aflate atunci sub atenta supraveghere a autorităţilor, dar care chiar şi aşa au suplinit un gol în ceea ce priveşte literatura teologică şi informaţiile din actualitatea religioasă internă şi internaţională.
Schimbările democratice de după anul 1989 însă au creat Bisericii posibilitatea reorganizării sub toate aspectele, implicit cel legat de mass-media. Aşa a apărut ideea ca Eparhia Timişoarei şi Caransebeşului de atunci să editeze o foaie care să cuprindă articole pe diferite teme religioase şi culturale, poezii şi informaţii de actualitate din viaţa Bisericii.
Primul număr în format de 4 pagini a apărut la data de 15 aprilie 1990, chiar de Sfintele Paşti din acel an, fapt care a şi creat o legătură între ideea apariţiei, titlul foii, prăznuirea Sfintelor Paşti şi nu mai puţin Revoluţia care începută fiind la Timişoara a adus în cele din urmă o înviere mult aşteptată a credinţei şi societăţii româneşti.
Iată ce spunea Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nicolae al Banatului în editorialul primului număr al „Învierii”: „Cu ajutorul lui Dumnezeu în Decembrie 1989 s-a produs minunea care a prăbuşit tirania şi a redat ţării, inclusiv Bisericii, libertatea şi demnitatea după care jinduia întreaga suflare. Momentul Revoluţiei a însemnat un fel de înviere, pentru că întocmai învierii lui Iisus, ne-a readus la lumină şi la viaţă după peste 40 de ani de mizerie materială şi morală, de întuneric şi moarte. Hristos Domnul care este „învierea şi viaţa” (Ioan 11, 25) ne-a ajutat încă odată să înviem şi să ne recâştigăm viaţa datorită sacrificiului celor care, cu piepturile goale, au înfruntat puştile şi tancurile dictaturii.
În condiţiile noi de viaţă de care ne împărtăşim azi, este posibil să reînnodăm firul tradiţiei şi să pornim la editarea foii religioase căreia acum îi spunem „Învierea”, atât pentru rezonanţa pe care o are în conştiinţa noastră scularea din morţi a Domnului nostru Iisus Hristos, cât şi pentru că primul număr se leagă cronologic de praznicul Învierii Domnului. Am dori apoi ca foaia noastră purtând numele „Învierea” să ne aducă mereu aminte că precum în anul de acum creştinii tuturor confesiunilor prăznuim Paştile împreună la aceeaşi dată – lucru ce nu se întâmplă decât din când în când – tot astfel se cuvine să trăim mereu în unitate, lăsând de-o parte orice ne-ar putea despărţi sau învrăjbi” („Învierea”, an I, nr. 1, p. 1).
