În Duminica a III-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci,la Catedrala mitropolitană din Timişoara, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Paisie Lugojanul a hirotonit în treapta diaconiei pe tânărul teolog Liviu-Ionuţ Lacatâş, ce urmează a fi hirotonit preot pe seama parohiei Bucovăţ, din cadrul protopopiatului Făget.
În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul a vorbit despre semnificaţia Sfintei Cruci în Biserica Ortodoxă, precum şi despre rolul duhovnicesc al Crucii în viaţa fiecărui creştin, chemat să urmeze Mântuitorului Hristos pe calea ce duce de la moarte la Înviere.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Bizantin Misionar al Patriarhiei Române „ Evloghia”, condus de Arhidiacon Marius Militaru.
În finalul slujbei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul a transmis tuturor celor prezenţi binecuvântarea şi dragostea părinteascîă a Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului. Totodată, Ierarhul a mulţumit Preasfinţitului Emilian Lovişteanul pentru bucuria a sluji împreună la praznicul Sfintei Cruci, precum şi corului „ Evloghia” pentru interpretarea deosebită a cântărilor liturgice.
Tot astăzi, de la ora 18:00, după Slujba Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, corul „ Evloghia” al Patriarhiei Române va susţine un concert de cântări specifice perioadei Postului Sfintelor Paşti.