În Duminica Tomii, Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanul a participat, din încredinţarea Înalt Prea Sfinţiei Sale Nicolae al Banatului, la prăznuirea hramului noii catedrale episcopale din Caransebeş.
La această prăznuire Prea Sfinţitul Lucian, episcopul Caransebeşului, a mai invitat şi pe Prea Sfinţitul Sebastian, episcopul Slatinei şi Romanaţilor şi pe Prea Sfinţitul Gurie Gorjeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei.
La slujba săvârşită de cei patru arhierei a participat şi un sobor de preoţi. De asemenea au fost prezenţi preoţi din satele dimprejur, călugări şi maici precum şi credincioşi din Caransebeş, Reşiţa şi alte localităţi.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Prea Sfinţia Sa Sebastian care a vorbit despre Sf. Ap. Toma şi rolul pe care credinţa îl are în viaţa creştinului. La momentul potrivit numeroşi credincioşi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine şi s-a dat citire mesajului Prea Fericirii Sale Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat celor prezenţi. De asemenea Prea Sfinţia Sa Paisie a transmis cuvântul de salut şi binecuvântare al Înalt Prea Sfinţiei Sale Nicolae, Mitropolitul Banatului, către toţi credincioşii cărăşeni.
După încheierea Sfintei Liturghii a avut loc deschiderea “Rugii Caransebeşului” printr-o suită de dansuri populare din Banatul Montan, suită condusă cu multă pricepre şi măiestrie de protopopul locului, P. On. Liviu Mihai Drăgan.
Redăm mai jos câteva fragmente din cuvântul Prea Sfinţitului Sebastian:
“Deşi respins şi omorât de oameni, hulit si batjocorit de farisei, Dumnezeu a arătat că dincolo de moarte este Înviere şi Viaţă, ceea ce explică bucuria noastră pascală din fiecare an.
Mântuitorul a ţinut să petreacă zilele post-mergătoare învierii Sale cu cei mai dragi sufletului Său, cu prietenii şi apostolii Săi. Nu s-a mai aratat tuturor cum o făcea în timpul în care încerca să le arate că este Fiul Lui Dumnezeu, prin minunile pe care le săvârşea. Ci s-a arătat doar celor pe care i-a avut aproape în timpul celor trei ani de propovăduire.
Şi pe nedrept este sa continuam a spune “Toma necredinciuosul”, aşa s-a cunoscut în popor acest apostol, deoarece nu credea că Hristos a înviat. Dar cine oare credea cu adevărat? Maria -Magdalena care l-a confundat cu grădinarul, deci nu L-a recunoscut? Cei 2 apostoli: Luca şi Cleopa, cu care mergea în drum spre Emaus şi care nu L-au recunoscut în acel străin? Cu atât mai mult Toma nu îşi cerea acest drept cu aroganţă, răutate sau obrăznicie, ci era doar foarte mâhnit, amărât în adâncul sufletului său, pentru că şi el fusese alături de ceilalţi 11 în anii petrecuţi de Mântuitorul propovăduind Legea cea Nouă pe pământ, Îl iubise cu toată fiinţa lui şi Îi slujise, dar, cu toate acestea, Mântuitorul lui nu i se arătase, ci a aşteptat 8 zile de la Înviere ca să se încredinţeze şi lui Toma că El, Hristosul, a înviat. Iar când Mântuitorul îi spune să vină să pună degetul în rana Lui şi să-I pipăie coasta, să fim siguri că Toma nu a făcut acest lucru; lui i-a fost îndeajuns să-L vadă şi să-L audă pe Învăţătorul său. Mâhnirea (mâhnirea nu e interzisă) şi durerea din suflet s-au topit de dulceaţa Cuvântului Dumnezeiesc, şi s-a simţit şi el, din nou, printre copiii iubiţi ai Tatălui Ceresc, iar nelămurirea i-a fost spulberată şi lui şi nouă, peste veacuri.
Suntem chemaţi şi noi să ne bucurăm de Învierea Lui Hristos, pentru că noi, cei de azi, suntem cei dragi ai Lui, urmaşii apostolilor, prietenii Lui. Şi spune Mântuitorul: “Cel care mă iubeşte păzeşte poruncile mele.”
Să credem şi să iubim şi noi împreună cu Toma şi să spunem: “Domnul meu şi Dumnezeul meu”, să respectăm poruncile dumnezeieşti şi să ne încredinţăm viaţa Lui Dumnezeu şi astfel vom primi har peste har!”
