În luna iulie a.c. s-a încheiat etapa eparhială a Concursului de creaţie „Alege Şcoala!” în eparhia noastră. La această etapă au participat cei nouă copii desemnaţi câştigători la nivelul celor şase protopopiate. În urma evaluării lucrărilor copiilor, comisia de jurizare a desemnat pe cei 9 câştigători, câte trei pentru fiecare secţiune (literară, artistică şi multimedia).
Aceştia sunt: a) la secţiunea literară: I. Nicorici Ana Maria (parohia Tomeşti), II. Băltăreţu Mălina Alexandra (parohia Iecea Mare), III. Legindi Ana Maria (parohia Biled);
b) la secţiunea artistică: I. Moşoarcă Alexandru (parohia Timişoara Mehala), II. Străuţ Ana Maria (parohia Dudeşti Noi), III. Andrei Andreea Valentina (parohia Timişoara Viile Fabric);
c) la secţiunea multimedia: I. Kalanyos Antal (parohia Timişoara Fabric), II. Peter Simona Adelina (parohia Belinţ), III. Avram Daniel Ionel (parohia Temereşti).
Începând cu luna octombrie a.c. a debutat ultima etapă a concursului de creaţie, etapa naţională (etapa la nivel de Patriarhie). Pentru această etapă, tema concursului este În Biserică şi în Şcoală, educaţie pentru Viaţă. La această etapă vor participa toţi cei 9 copii desemnaţi câştigători la faza pe eparhie. Aceştia vor avea de ales o singură abordare din cele trei secţiuni:
A) Secţiunea literară
- O scrisoare către Dumnezeu despre viaţa mea (în Şcoală şi Biserică) (max. 1 pagină);
- Un articol de ziar despre educaţia astăzi (max. 1 pagină);
- O creaţie literară (poezie, compunere, eseu) despre preotul meu duhovnic;
- O creaţie literară cu titlul „Poveste despre viitorul meu” (max. 2 pagini);
- O rugăciune către Dumnezeu pentru toţi cei din şcoală (profesori şi elevi).
B) Secţiunea artistică
- Un desen/pictură despre evenimentul cel mai important din viaţa mea (A4 sau A3);
- O fotografie inedită în concordanţă cu tema concursului;
- O creaţie dramatică (piesă de teatru, spectacol, muzică etc.) imaginată de copii, care a fost jucat/poate fi jucat.
C) Secţiunea multimedia
- Interviu cu una din personalităţile eparhiei care a avut o contribuţie importantă în domeniul educaţiei;
- O prezentare multimedia despre viaţa în şcoală şi biserică (film, ppt. etc.)
Ei vor realiza lucrări individuale (una singură) pe tema dată, alegându-şi abordarea care li se potriveşte (poate fi alta decât cea din etapa precedentă, conform sugestiilor din conceptul concursului), dar numai din secţiunea la care au câştigat.
Proiectul “Alege Şcoala!” se derulează cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în conformitate cu Temeiurile nr. 3769 din 19 iunie 2009 şi 747 din 11 februarie 2010 ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educaţional, în parteneriat cu Fundaţia World Vision România.