Hramul Catedralei episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeş

Din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului şi la invitaţia Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, duminică, 12 mai, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei a participat la hramul Catedralei episcopale din Caransebeş. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române alături de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi, în prezența lucrătoarea a Moaștelor Sfântului Cuvios Antonie cel Mare de la Iezerul Vâlcii, aduse în Episcopia Caransebeșului de către o delegație a Arhiepiscopiei Râmnicului condusă de PS Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Din soborul de ierarhi au făcut parte ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei și PS Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. La slujbă au participat autorităţi centrale, judeţene şi locale, civile și militare, slujitorii altarelor din Caransebeş, însoţiţi de credincioşi, tineri şi copii, precum şi sute de credincioşi din localitate şi împrejurimi, înveșmântați în costume populare, foarte mulţi împărtăşindu-se cu Sfintele Taine. La final, a fost prezentat în piața din fața catedralei, un scurt moment folcloric, iar apoi, potrivit tradiţiei locale, Marcel Vela, primarul Municipiului Caransebeş, a deschis „Ruga de la Oraş”. În cursul serii, ierarhii prezenţi alături autorităţile locale au participat la un concert al Filarmonicii de stat din Arad susţinut în piaţa Miron Cristea din faţa catedralei episcopale. (sursa: www.episcopiacaransebesului.ro)

Comments are closed.