IPS IOAN SELEJAN, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului

IPS Ioan, Mitropolitul Banatului

IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului

REPERE BIOGRAFICE

  • Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, s-a născut la data de 14 noiembrie 1951, în localitatea Petrani, judeţul Bihor, fiind al patrulea copil al părinţilor săi, Ioan şi Ilca. Şcoala primară a urmat-o în satul natal Petrani, iar gimnaziul l-a urmat în localitatea Pocola, judeţul Bihor.A absolvit liceul „Constantin Brâncuşi” din Oradea, promoţia 1971 şi Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti, promoţia 1976.

    În anul 1980 a intrat ca vieţuitor la Mănăstirea Lainici, judeţul Gorj.

    În anul 1986 a absolvit Seminarul Teologic din Craiova, iar în anul 1990 Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu. La 6 august 1990 a fost hirotonit ierodiacon la Mănăstirea Lainici, iar la 15 august 1990 a fost hirotonit ieromonah la Mănăstirea Tismana.

    Între anii 1990-1994 a fost rânduit stareţ al Mănăstirii Lainici de IPS Nestor Vornicescu, încredinţându-i-se păstorirea sufletească a fraţilor şi călugărilor din mânăstire.

    În perioada 1980-1994 a restaurat mai multe biserici şi mănăstiri (Tismana, Polovraci, Bucovăţ, Lainici, Crasna), iar cât a fost stareţ la Mânăstirea Lainici, a zidit o nouă biserică, monumentală, în incinta mânăstirii, şi un corp de chilii. În perioada studiilor la Ierusalim a coordonat pictarea unei părţi a bisericii şi a amenajat o bibliotecă, care a fost şi ea pictată.

    În perioada 1991-1994 a urmat în paralel două studii de doctorat la Institutul Biblic din Ierusalim, unul în Studii Biblice, şi altul în Egiptologie şi Orientalistică.

    În anul 1994 a fost hirotesit Arhimandrit şi numit Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, de unde a fost chemat în ţară pentru ocuparea funcţiei de episcop.

    Ca un act de dreptate faţă de cei care s-au jertfit de-a lungul istoriei pentru credinţă şi românitate, cu înţeleaptă chibzuinţă asupra împrejurărilor prezente şi viitoare ale existenţei dreptcredincioşilor ortodocşi din judeţele Harghita şi Covasna, Adunarea Naţională Bisericească, în şedinţa din 11 ianuarie 1994, a hotărât înfiinţarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei.

    La 12 iulie 1994, Colegiul Electoral Bisericesc a ales ca întâistătător al nou înfiinţatei Episcopii, cu sediul la Miercurea-Ciuc, în persoana P.C.Arhimandrit Ioan Selejan, Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim şi Iordan.

    La 20 iulie 1994, la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din Topliţa, judeţul Harghita, ctitorie a Patriarhului Miron Cristea, s-a săvârşit hirotonia întru arhiereu a Î.P.S. Sale, Ioan Selejan. Nădejdile exprimate ori nerostite ale credincioşilor şi ale slujitorilor bisericeşti se îndreptau către un arhiereu care avea experienţa vieţuirii alături de străini, care restaurase multe biserici şi mânăstiri şi care se va dovedi întru totul devotat chemării sale.

    La 25 septembrie 1994, a avut loc la Miercurea-Ciuc, în catedrala „Sfântul Nicolae” instalarea primului episcop al Covasnei şi Harghitei.

    În cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 18-19 iunie 2009, desfăşurată la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţitul Ioan Selejean, Episcopul Covasnei şi Harghitei a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop, pentru activitatea ierarhică pilduitoare şi slujire chiriahală deosebită şi îndelungată a Bisericii. Această hotărâre de ridicare a Preasfinţiei Sale la rangul de arhiepiscop rămâne un însemnat act de apreciere şi preţuire a întregii lucrări a Preasfinţitului Părinte Ioan, puse în slujba Sfintei Biserici şi a neamului românesc din Episcopia Covasnei şi Harghitei, în cei 15 ani de arhierie. Duminică, 23 august 2009, a urmat actul solemn şi demn acela al ridicării la rangul de Arhiepiscop al Preasfinţitului Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei după săvârşirea Sfintei Liturghii de către PF Daniel, Patriarhul României şi 14 membrii ai Sfântului Sinod.

    La 16 decembrie 2014, IPS Ioan a fost ales de către Sfântul Sinod în slujirea de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului.

    La 28 decembrie 2014 a fost întronizat ca Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, în catedrala mitropolitană din Timişoara, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și mai mulți membri ai Sfântului Sinod.

    FUNCŢII, DISTINCŢII ŞI TITLURI

    • Pentru „slujirea cu cinste, evlavie şi dragoste de oameni a Cuvântului lui Dumnezeu”, la 1 Decembrie 2001, cu ocazia Zilei Naţionale a României, prin decret prezidenţial, i-a fost conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în gradul de Comandor;
    • Preşedinte de onoare al Despărţământului ASTRA Covasna-Harghita ;
    • Preşedinte de onoare al Forumului Civic al Românilor din Harghita şi Covasna;
    • Premiul de excelenţă acordat de revista „Formula AS” din Bucureşti, pentru activitatea depusă pe tărâmul spiritualităţii ortodoxe, februarie 2002 ;
    • Premiul de excelenţă acordat de Redacţia ziarului „Obiectiv” din Braşov, 2003, „Pentru respectul Preasfinţiei Sale faţă de tezaurului de valori al culturii şi spiritualităţii neamului nostru, pentru statornicia în credinţa strămoşească” ;
    • Distincţia „Filocalia” şi Diplomă de Excelenţă, acordată de Asociaţia Comunitară a Românilor din Miercurea-Ciuc, 2003, „pentru contribuţia adusă la păstrarea şi afirmarea culturii şi spiritualităţii românilor din judeţul Harghita” ;
    • Diploma de excelenţă, acordată de Radio Târgu Mureş, ianuarie 2005, pentru contribuţia adusă pentru organizarea Sesiunii naţionale de comunicări ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, cultură, civilizaţie”;
    • La 28 mai 2007, a primit Crucea Şaguniană, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Ardealului, pentru lucrarea pastoral-misionară, culturală şi filantropică de care se bucură credincioşii ortodocşi din judeţele Covasna şi Harghita, distincție ce i-a fost acordată de IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului;
    • Titlul de Cetăţean de onoare al comunei Tulgheş din judeţul Harghita (2012) ;
    • Titlul de Cetăţean de onoare al judeţului Timiş, acordat de Consiliul Judeţean Timiş (2016) ;
    • Emblema de onoare a Statului Major General (2016);
    • Titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Făget (2018) ;
    • Titlul de Cetăţean de onoare al comunei Biled din judeţul Timiş (2019) ;
    • Titlul de Cetăţean de onoare al comunei Boldur din judeţul Timiş (2019) ;

    FONDATOR DE INSTITUȚII:

      

    • înfiinţarea la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Topliţa, județul Harghita, a unei clase de Teologie-Filologie, cu o programă de studiu specială, axată pe studiu teologic (2001);
    • Centrul Cultural „Miron Cristea”, Miercurea-Ciuc, județul Harghita (2001);
    • Editura Grai Românesc a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei (2001);
    • Muzeul „Carpaţii Răsăriteni”, Sfântu-Gheorghe, județul Covasna (1998);
    • filiala Muzeului „Oltului şi Mureşului Superior” din Miercurea Ciuc, județul Harghita (2001);
    • Liceul Teologic Ortodox Sfântul Antim Ivireanul din Timişoara (2018).

      

    COORDONATOR DE PUBLICAȚII:

      

    • preşedinte al comitetului de redacţie al revistei mitropolitane Altarul Banatului (2015);
    • coordonator al Almanahului bisericesc Calendarul Arhiepiscopiei Timişoarei (2015);
    • fondator al revistei catehetice Lumina Vieţii, Timişoara, 2018.

     

    CĂRȚI, STUDII, ARTICOLE, PRECUVÂNTĂRI

    • Editoriale apărute în revista Grai Românesc, nr. 1-55 / 1995-2012:

    – Noaptea cea de taină a Naşterii Domnului;

    – Învierea lui Hristos – Axa Bisericii Ortodoxe: Ziua Învierii Domnului – Praznicul Vieţii, al Fericirii şi al Păcii;

    – Ziua Naşterii Domnului – Bucuria cerului şi a pământului;

    – Învierea Domnului, Sfântul Odor coborât în inimile noastre;

    – Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos – Sărbătoarea plină de mireasma căminului părintesc;

    – Învierea lui Hristos – izvor de bucurie pentru toţi creştinii;

    – Dumnezeu iubeşte pe om cu iubire veşnică;

    – Prin Hristos Cel Înviat ne întoarcem acasă la Dumnezeu Tatăl;

    – Dumnezeu-Logosul S-a făcut Om;

    – Ceea ce vezi scrie;

    – Învierea lui Hristos e „Paştele” Lui şi temelia „Paştelui” nostru, al tuturor;

    – Hristos în istorie;

    – Iată, eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului;

    – Mesia – Iisus Hristos;

    – Fericirea în Hristos;

    – Ţara cu Carpaţi şi multe cruci;

    – Iubire ce arzi şi nu mistuieşti;

    – Mesaj creştin la început de secol XXI: Viaţă, pace şi iertare;

    – Împărtăşire din lumină;

    – Hristos – pacea noastră;

    – Lumină din lumina lui Hristos;

    – Naşterea lui Hristos – naşterea durerii;

    – Hristos – iubirea răstignită;

    – Taina din peştera Betleemului;

    – „Pe Golgota nu a curs sânge, ci iubirea mântuitoare a lui Hristos”;

    – Peştera Betleemului – mărturie a tainei întrupării lui Hristos;

    – Taina Mormântului deschis şi gol;

    – Hristos – lumina lumii se naşte! El voieşte să Se semene, să Se zămislească în inimile şi viaţa noastră!;

    – Prin Hristos Cel Înviat ne întoarcem acasă – la Dumnezeu-Tatăl;

    – Viaţa în tinda veşniciei;

    – Din Lumina Învierii lui Hristos s-a aprins candela veşniciei noastre;

    -Iubirea se întrupează ca din ea să ne împărtăşim;

    -Hristos Cel Înviat ne-a lăsat şi scara şi merindea Cerului;

    – Paştile-Anul veşniciei.

    • Pe urmele strămoşilor, în Angvstia, 1/1996, Editura Carpatica, Sf. Gheorghe-Cluj-Napoca
    • Candelă şaguniană, în Buletinul Ligii Cultural-Creştine Andrei Şaguna (1992-1997), nr. 1, Sf. Gheorghe, 1998;
    • Un locaş al minţii, al culturii şi al inimii, în Cuvântul nou, anul VII, nr. 1606, 30 aprilie 1996 ;
    • Cuvânt înainte, în Personalităţi din Covasna şi Harghita, de Ioan Lăcătuşu, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, 1998 ;
    • Precuvântare, în Aurel Nistor-o pagină din istoria Bisericii şi a Neamului, Volum de studii şi articole alcătuit şi îngrijit de Ioan Lăcătuşu, Editura Carpaţii Răsăriteni, Sf. Gheorghe, 1999, Volum apărut cu binecuvântarea P.S. Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei ;
    • Părintele Gheorghe Răţulea – omul lui Dumnezeu, în Slujind Biserica şi Neamul. Cultură, religie, angajare creştină, de Pr. Gheorghe Răţulea, Editura Grai Românesc, Miercurea-Ciuc, 2002 ;
    • De’nceput, în Românii din Covasna şi Harghita. Istorie. Biserică. Şcoală. Cultură, de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan, Violeta Pătrunjel, Editura Grai Românesc a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Miercurea-Ciuc, 2003, Volum apărut cu binecuvântarea, sprijinul şi coordonarea P.S. Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei;
    • Un înalt „vârf” din curbura Carpaţilor, în Omagiu acad. Horia Colan la 80 de ani, coordonator Ioan Lăcătuşu, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2006;
    • Adevărul Covasnei – o publicaţie de grai şi simţire românească, în Adevărul Covasnei, nr. 1, 1-7 decembrie 2006;
    • Patriarhul reîntregirii Neamului, în Patriarhul Miron Cristea, de Ilie Şandru, Editura Grai Românesc a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Miercurea-Ciuc, 2008, Volum tipărit sub egida Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, având binecuvântarea şi purtarea de grijă a P.S. Ioan Selejan;
    • Un om pentru Biserică şi Ţară, în Teculeştii din neam în neam, de Luminiţa Cornea, Constantin Catrina şi Ioan Lăcătuşu, Editura Angvstia, Sf. Gheorghe, 2008, Volum apărut cu binecuvântarea P.S. Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei;
    • Între altar şi condei, în Un monument reînviat. Biserica ortodoxă „Sf. Apostoli Petru, Pavel şi Andrei”, de Pr. Emil Pop şi prof. Valeria Pop, Editura Grai Românesc a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Miercurea-Ciuc, 2009, Volum apărut cu binecuvântarea şi sprijinul nemijlocit al P.S. Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei ;
    • Pe cărarea Raiului – convorbiri duhovniceşti cu Înaltpreasfinţitul Ioan”, Editura „Casa Cărţii de Ştiinţă”, Cluj-Napoca, 2010 ;
    • Pe cărarea Raiului – convorbiri duhovniceşti cu Ioan, Arhiepiscopul Munților”, Editura Sophia, București, Ediţia a II-a, 2014 ;
    • Coordonator al volumului In memoriam Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului (1923-2014), Editura Învierea, Timişoara, 2015;
    • Coordonator al volumului Din lumina Învierii, Editura Partoş, Timişoara şi Astra Museum, Sibiu, 2015;
    • Coordonator al volumului Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş, 360 de ani de la înveşnicire şi 60 de ani de la canonizare, Editura Partoş, Timişoara şi Astra Museum , Sibiu, 2016;
    • Coordonator al lucrării Monografia Catedralei Mitropolitane din Timişoara, album, Editura Învierea, 2016;
    • Înviatul din Nazaret – Convorbiri duhovnicești cu ÎPS Ioan al Banatului; Editura Sophia, 2017;  
    • Coordonator al volumului Mitropolitul dr. Vasile Lazarescu al Banatului (1947-1961), Editura Partoş, Timişoara,  2017;
    • Coordonator al volumului Dumnezeu – izvorul înţelepciunii. Teologie şi educaţie ascetică la Sfinţii Părinţi, Editura Astra Museum, Sibiu şi Editura Partoş, Timişoara, 2017;
    • Coordonator al volumului Banatul şi Marea Unire. Bănăţeni la Alba Iulia, Editura Partoş, Timişoara, 2018;
    • Coordonator al lucrării Biserica românească din Banat şi Marea Unire, Editura Partoş, Timişoara, 2018;
    • Coordonator al volumului Martiri şi mărturisitori ai dreptei credinţe în anii regimului comunist. 70 de ani de la reînfiinţarea Mitropoliei Banatului, Editura Partoş şi Editura Universităţii de Vest, Timişora, 2018;
    • Coordonator al volumului Sfinţi şi sfinţenie în iconografia ortodoxă, Editura Astra Museum, Sibiu, 2018;
    • Spre neuitare, cuvânt înainte la volumul: Partoş – Contribuţii monografice, coordonatori: Ioan Traia şi Dan Radosav, Editura Eurostampa,Timişoara, 2018;
    • Bănăţeni la Alba Iulia, cuvânt înainte la volumul: Banatul şi Marea Unire. Bănăţeni la Alba Iulia, autori:dr.Ioan Munteanu, Prof.dr. Dumitru Tomoni, Prof.dr.Vasile Zaberca, Editura Partoş, Timişoara, 2018;
    • Trudă prin cuvânt, cuvânt înainte la volumul: Bucuria slujirii prin cuvânt – Articole şi studii, vol.II, dr.Ionel Popescu,  Editura Partoş, Timişoara, 2018;
    • Patruzeci plus unu, cuvânt înainte la volumul: Mitropolit Dr. Vasile Lazarescu – Pastorale şi predici, coordonatori:dr. Ionel Popescu, conf.univ. dr. Mirela Ioana Borchin Dorcescu şi Dr. Eugen Dorcescu, Editura Partoş, Timişoara, 2018;
    • Graniţa României după Primul Război Mondial a fost trasată cu sângele feciorilor români, articol publicat în volumul: Contribuţii ale Bisericii Ortodoxe Române la făurirea Statului Naţional Unitar Român, coordonator pr.Vasile Suciu, Editura Partoş, Timişoara, 2018;
    • Unitate prin cultură și credință,  revista  Altarul Banatului nr. 4-6 /2018;
    • Graniţa României după Primul Război Mondial a fost trasată cu sângele feciorilor români, revista Altarul Banatului nr. 7-9 /2018;
    • Banatul în contextul internaţional al Marii Uniri, Academia Română, filiala Timişoara, 17 ianuarie 2018;
    • Pastorală la Învierea Domnului, revista Învierea, aprilie 2018;
    • Pastorală la Nașterea Domnului 2018, revista Altarul Banatului nr. 10-12 /2018;
    • Pastorală la Nașterea Domnului 2018, revista  Învierea, decembrie 2017 – ianuarie 2018;
    • Unitate prin cultură și credință, revista Învierea, iunie 2018;
    • Îndemn la rugăciune și fapte bune în Postul Adormirii Maicii Domnului, revista Învierea, august 2018;
    • Interviu cu Înaltpreasfintitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, revista Învierea, septembrie, 2018;
    • Mitropolitul Vasile Lazarescu pe cărarea suferinţei, revista Coloana Infinitului, nr.108/2019;
    • Manifestări culturale de masă în Banatul istoric la începutul sec. XX, vol. Cultură şi spiritualitate în Banatul istoric, Editura David Press Print, Timişoara;
    • Cultura din pridvorul neamului, revista Columna 2000, nr.77-80/2019;
    • Aspecte din evoluţia culturii bănăţene, revista  Altarul Banatului 1-3 /2019;
    • Pastorală la Învierea Domnului, revista Învierea, aprilie 2019;
    • Pastorală la Nașterea Domnului 2019, revista Altarul Banatului 10-12 /2019;
    • Interviu cu ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului realizat de Titus Crişciu la publicaţia Banatul  azi, 18 martie 2019;
    • Interviu cu ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului realizat de Cristian Tănase la publicaţia Evenimentul Zilei, 6 decembrie, 2019;
    • Pastorală la Nașterea Domnului 2019, revista  Învierea, dec. 2019 – ian. 2020;
    • Aspecte din evoluţia culturii bănăţene, revista Învierea, ian.- feb. /2019.

      

    PARTICIPĂRI LA CONFERINȚE ÎN ȚARĂ

     

    • Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, cultură, civilizaţie, ediţia I, 22-23 septembrie 1995, anual în luna septembrie, până la ediţia a XIV din 25 septembrie 2008, Sf. Gheorghe – Arcuş – Miercurea-Ciuc (moderator);
    • Necesitatea cinstirii înaintaşilor, în cadrul Simpozionului omagial „100 de ani de la naşterea Dr. Ovidiu Bidu”, Sf. Gheorghe, 28 februarie 1995;
    • Sesiunea de comunicări ştiinţifice „Etnografia românească în localităţile din Arcul Carpatic”, Sf. Gheorghe, 25 noiembrie 1995 (moderator) ;
    • Simpozionul şi expoziţia documentară „110 ani de la naşterea Episcopului Veniamin Nistor”, Sf. Gheorghe, 7 decembrie 1996 (moderator, împreună cu I.P.S. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului şi P.S. Laurenţiu Streza, Episopul Caransebeşului) ;
    • Dezbaterea Strategia cercetării şi valorificării patrimoniului cultural istoric din sud-estul Transilvaniei, Sf. Gheorghe, 7 decembrie 1996 (moderator, împreună cu I.P.S. Antonie Plămădeală, P.S. Laurenţiu Streza, Prof.univ.dr. Ioan Opriş, Prof.univ.dr. Gheorghe Lazarovici);
    • Dezbaterea Monografii săteşti, şcolare şi parohiale, Miercurea-Ciuc, 3 aprilie 1997 (moderator);
    • Dezbaterea Stadiul aplicării Hotărârii de Guvern privind înfiinţarea Muzeului Carpaţilor Răsăriteni, Miercurea-Ciuc, 6 decembrie 1997 (moderator, împreună cu Mihai Gorgoi şi Valeriu Cavruc);
    • Ortodoxia românească în perspectiva integrării europene, în cadrul celei de a 93-a Adunări Generale a ASTREI Centrale, Sf. Gheorghe, 17 octombrie 1997 (moderator, împreună cu Acad. Alexandru Surdu, Prof.univ.dr. Dumiitru Acu);
    • Dezbaterea Ortodoxie şi Românism, în cadrul Universităţii de vară Făgeţel – Izvorul Mureşului, 16 august 1999 (moderator, împreună cu Pr. Constantin Galeriu şi Pr. Ilie Molodovan);
    • Dezbaterea Locul Ortodoxiei în Europa, în cadrul Universităţii de vară Izvorul Mureşului, 16 august 2000 (moderator, cu participarea: P.F. Teoctist, Patriarhul României, I.P.S. Petru, Mitropolitul Basarabiei; Pr. Ilie Molodovan);
    • Conferinţa preoţească 2000 de ani de creştinism în spaţiul românesc, Miercurea-Ciuc, 10 noiembrie 2000 (moderator);
    • Conferinţa Implicarea Bisericii în viaţa socială a mileniului III, Roma, 3-8 februarie 2001
    • Conferinţa Creştinismul în catacombe, Serile Filocalice, Sf. Gheorghe, 10 aprilie 2001;
    • Conferinţa Aspecte teologice din opera lui Constantin Brâncuşi, teatrul Naţional din Oradea, 21 iunie 2001;
    • Dezbaterea Biserica şi Societatea contemporană, în cadrul Universităţii de vară Izvorul Mureşului, 19 august 2001 (moderator, împreună cu Pr. Ilie Molodovan) ;
    • Conferinţa Misiunea Bisericii la începutul mileniului III, la Barcelona (Spania), septembrie 2001;
    • Simpozionul Drepturile omului – dimensiune spirituală şi acţiune civică, Iaşi, 15 octombrie 2001 (moderator) ;
    • Conferinţa preoţească cu temele Administraţia parohia în raport cu legislaţia care se referă la biserică şi Familia azi, probleme pastorale şi sociale, Miercurea-Ciuc, 6 noiembrie 2001;
    • Adunarea festivă prilejuită de împlinirea a zece ani de la înfiinţarea Ligii Cultural-Creştine Andrei Şaguna, Sf. Gheorghe, 23 martie 2002 (moderator) ;
    • Dezbaterea Locul ortodoxiei în Europa unită, în cadrul Universităţii de vară Izvorul Mureşului, 24 iulie 2002 (moderator, cu participarea: P.S. Sofian Braşoveanu, Arhim. Antim David, Pr. Ilie Molodovan) ;
    • Dezbaterea Necesitatea cercetării şi promovării culturii populare, în cadrul Universităţii de vară Izvorul Mureşului, 26 iulie 2002 (moderator, împreună cu scriitoarea Sânziana Pop şi rapsodul Grigore Leşe) ;
    • Conferinţa internaţională, Religii şi culturi între conflict şi dialog, dedicat evenimentelor de la 11 septembrie, Palermo (Italia), 1-3 septembrie 2002;
    • Colocviul ecumenic internaţional, Centrul Cultural Pastoral „Sf. Daniil Sihstrul”, Mănăstirea Durău, 17-18 septembrie 2002 (moderator) ;
    • Dezbatere urmată de lansarea oficială a Programului naţional împotriva traficului de persoane în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română, în cadrul Universităţii de vară Izvorul Mureşului, 22 iulie 2003 (moderator, împreună cu Pavel Abraham, Secretar de Stat, Preşedintele Agenţiei Naţionale Antidrog) ;
    • Dezbaterea Implicarea Bisericii Ortodoxe Române în sprijinirea românilor de pretutindeni, în cadrul Universităţii de vară Izvorul Mureşului, 20 iulie 2004 (moderator, împreună cu Viorel Badea şi Eugen Popescu, Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni) ;
    • Conferinţa Teologia catacombelor romane, organizată de Universitatea Bucureşti, 21 aprilie 2005;
    • Dezbaterea Biserica şi societatea, în cadrul Universităţii de vară Izvorul Mureşului, 14 iulie 2005 (moderator, împreună cu Norica Nicolai, Pavel Abraham, Louis Ulrih);
    • Dezbaterea Legea minorităţilor din România, Sf. Gheorghe, 19 noiembrie 2005 (moderator) ;
    • Colocviul Gheorghe Papuc (1928-1993), fiul al Covasnei – un preot ales şi vrednic om de cultură, Sf. Gheorghe, 29 aprilie 2006 (moderator) ;
    • Consfătuirea Lăcaşurile de cult – centre spirituale ale comunităţii, organizată de către Secretariatul de Stat pentru Culte, la sediul Mitropoliei din Sibiu, 13 iulie 2006;
    • Adunarea reprezentanţilor românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, Izvorul Mureşului, 18 noiembrie 2006 (moderator împreună cu IPS Laurenţiu Strzea, Mitropolitul Ardealului şi IPS Andrei Andrecuţ, Arhiepiscopul de Alba Iulia);
    • Simpozionul 10 ani de la înfiinţarea Centrului Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” Gheorghe, 28 noiembrie 2006, (moderator);
    • Sărbătorirea domnului prof. univ.dr.ing. Horia Colan, membru corespondent al Academiei Române, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la naştere, Sf. Gheorghe, 28 noiembrie 2006, (moderator) ;
    • Conferinţa organizată de Asociaţia NEPSIS a tinerilor din Paris, Bruxel şi Paris, 27/31 ianuarie 2007 (la invitaţia IPS Iosif Pop, Mitropolitul Europei Occidentale şi şi Meridionale);
    • Dezbaterea Prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane şi a traficului de droguri în zona de frontieră a Uniunii Europene şi a NATO, în colaborare cu Departamentul de Stat al SUA şi cu Ambasada SUA la Bucureşti, în cadrul Universităţii de vară Izvorul Mureşului, 17 august 2007 (moderator, împreună cu Pavel Abraham);
    • Conferinţa Rolul Bisericii Ortodoxe în integrarea europeană a României, Protopopiatul Miercurea – Ciuc, 12 decembrie 2007 (moderator);
    • Seminarul festiv La bicentenarul naşterii ierarhului Andrei Şaguna – sărbătoare şi cunoaştere, Sf. Gheorghe, 27 iunie 2008 (moderator, împreună cu cerc. Ana Grama şi dr. Gelu Neamţu);
    • Dezbaterea Religiile la cumpăna dintre milenii, Universitatea de vară Vălenii de Munte, 13 august 2008;
    • Conferinţa pastoral-misionară cu temele Viaţa şi personalitatea Mitropolitului Andrei Şaguna şi 2008 – anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii, Miercurea-Ciuc, 30 septembrie 2008 (moderator);
    • Conferinţa cu tema Implicarea Bisericii în procesul de tranziţie după 1989 susţinută la Congresul internaţional de la Cracovia în Polonia în perioada 6-8 septembrie 2009;
    • Participarea la simpozionul Zilele Culturii Naționale, 15 ianuarie 2015, la Academia Română filiala Timișoara ;
    • Participarea la Congresul Internațional de Teologie Relația dintre parohie și școală în viața și misiunea Bisericii din contextul actual, București, 19 octombrie 2015 ;
    • Participarea la Congresul international de istorie a presei, organizat la Academia Română filiala Timișoara, 15-17 aprilie 2016;
    • Participarea la Simpozionul internațional Slujire și educație, desfășurat la Episcopia Caransebeșului, 9-10 mai 2016 ;
    • Participarea la Simpozionul național de Teologie Sfinții Părinți și actualitatea educației creștine, organizat de Facultatea de Teologie din Timișoara, 27-28 mai 2016.

     

    PARTICIPĂRI INTERNAŢIONALE

    Centrul Ecleziastic de documentare „Nicolae Colan”, Sfântu-Gheorghe, județul Covasna (1996);fondator al revistei Grai românesc, foaie de spiritualitate ortodoxă a Episcopiei Covasnei şi Harghitei (2001);fondator al revistei – almanah  Grai românesc (2005);coordonator al revistei Învierea din Arhiepiscopia Timişoarei (2014);Ştiinţă şi religie, în cadrul Sesiunii Naţionale de comunicări ştiinţifice „Patrimoniul religios – patrimoniul cultural”, Sf. Gheorghe – Arcuş, 24-25 noiembrie 1994;

    • 24-27 ianuarie 2002 – a participat la „Ziua de rugăciune pentru pacea în lume”, eveniment organizat la Assisi (Italia) de către Oficiul de Celebrări Liturgice al Vaticanului, de faţă fiind şi Papa Ioan Paul al II-lea;
    • 11-16 iulie 2002 – împreună cu o delegaţie BOR în frunte cu PF Teoctist participă la hirotonia şi instalarea ca Arhiepiscop al românilor din SUA şi Canada a PS Nicolae Condrea, Montreal (Canada) ;
    • 30 august – 4 septembrie 2002 – face parte din delegaţia BOR aflată la conferința ecumenică de la Palermo (Italia); vizita la Cimitirul Mănăstirii Capucinilor din Palermo, căutând rămăşiţele pământeşti ale patriotului român Nicolae Bălcescu;
    • 3-6 februarie 2005, Prea Sfinţitul Ioan participă, alături de 100 de episcopi din 40 de ţări ortodoxe, la Roma, la conferinţa cu tema „Creştinii şi păstorii pentru Biserica de mâine – Curajul unui nou umanism”;
    • 6-9 septembrie 2009, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioan a participat la Cracovia (Polonia), la Conferinţa mondială cu tema „Pacea în contextul actual mondial” organizată de Comunitatea Sant Egidio din Italia. Întrunirea şi-a propus identificarea unor soluţii în vederea aplanării conflictelor existente pe plan mondial;
    • 3-5 octombrie 2010 – La invitaţia Comunităţii Sant Egidio din Italia, ÎPS Ioan a participat la Barcelona, Spania, la întâlnirea cu tema „Locuiesc împreună într-o perioadă de criză: Familia de popoare, Familia lui Dumnezeu” a reprezentanţilor Marilor Religii ale lumii. La această întâlnire, ÎPS Sa, în calitate de reprezentant al Patriarhiei Române, a susţinut referatul intitulat: Familia creştină. Părinţii şi persoanele în vârstă („I padri e gli anziani”);
    • 10-11 septembrie 2011 – ÎPS Ioan, alături de alţi ierarhi membrii ai Sfântului Sinod al BOR, l-au însoţit pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în vizita canonică pe care Preafericirea Sa a efctuat-o în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxembourguluila invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord ;
    • 11- 13 septembrie 2011 – ÎPS Ioan a participat la Cea de-a 25-a Întâlnire Internaţională pentru Pacea reprezentanţilor Marilor Religii ale lumii organizată de Comunitatea Sant`Egidio la München, cu tema „Destinaţi la convieţuire”. Între participanţii la acest eveniment s-au numărat şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Dl. Christian Wulf, Preşedintele Germaniei şi D-na Angela Merkel, Cancelarul Germaniei. În cadrul acestei Întâlnirii Internaţionale pentru Pace, ÎPS Ioan, a prezentat o expunere intitulată: Martiri şi mărturisitori ai credinţei;
    • 14 septembrie 2011 – ÎPS Ioan a slujit la Nurenberg, Germania, Sfânta Liturghie alături de ÎPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură despre semnificaţiile duhovniceşti ale Sfintei Cruci;
    • 30 aprilie – 1 mai 2012, din încredinţarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ÎPS Ioan a condus în diaspora din Italia delegaţia patriarhală cu moaştele Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica;
    • În perioada 8 – 12 septembrie 2012 a participat la la Cea de-a 26-a Întâlnire Internaţională pentru Pacea reprezentanţilor Marilor Religii ale lumii organizată de Comunitatea Sant` Egidio la Sarajevo. A prezentat în cadrul secţiunii „The value of life” (“Valoarea vieţii”) o expunere cu tema: „Sensul şi valoarea vieţii. Viaţa ca dar al lui Dumnezeu”;
    • 29 septembrie -1 octombrie 2013 – ÎPS Ioan a participat la Roma, Italia, la Întâlnirea internaţională pentru pace „Curajul speranţei – religii şi culturi în dialog” organizată de Comunitatea Sant’Egidio. . În cadrul dezbaterilor ÎPS Ioan a susţinut referatul cu tema „Darul Veșniciei”;
    • 20 – 22 martie 2014 – ÎPS Ioan a participat la Roma, Italia, la Întâlnirea internaţională „Le periferie umane ed esistentiali nei Padri della Chiesa”, organizată de Comunitatea Sant’Egidio. La acest eveniment au participat numeroase alte personalităţi ale lumii religioase, politice şi culturale din întreaga lume. În cadrul dezbaterilor ÎPS Ioan a susţinut referatul cu tema „La o margine de lume” ;
    • 5 – 8 septembrie 2015 – Î.P.S. Ioan a participat la Tirana, Albania, la Congresul internațional „Pacea este întotdeauna posibilă – religii și culturi în dialog” ;
    • 17 – 26 iunie 2016 – Î.P.S. Ioan a participat în Creta – Grecia, la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe;
    • 18 – 20 septembrie 2016 – Î.P.S. Ioan a participat la Assisi – Italia, la întrunirea internațională cu tema: “Sete pentru pace. Religii și culturi în dialog”;
    • 25 septembrie 2016 – Î.P.S. Ioan a participat la târnosirea noii catedrale ortodoxe din orașul Bar-Muntenegru;
    • În zilele de 11-12 septembrie 2017, a participat la Congresul internaţional intitulat Căile păcii: Religii şi culturi în dialog, organizat de Comunitatea Sant’ Egidio la Münster and Osnabrück, Germania.

Comments are closed.