Începutul noului an universitar a fost marcat la Universitatea de Vest din Timişoara printr-o festivitate de deschidere la care au participat profesorii şi studenţii de la cele 11 facultăţi din cadrul instituţiei, precum şi autorităţi centrale şi locale. Evenimentul s-a desfăşurat în Aula Magna “Ioan Curea” şi a debutat cu intonarea imnului Gaudeamus şi cu rostirea rugăciunii “ Tatăl nostru”. Apoi, dl. Prof.univ.dr. Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, a adresat un cuvânt de bun-venit studenţilor din anul I, arătând că odată cu admiterea la această universitate, aceştia fac parte dintr-o familie puternică, o comunitate cu recunoaştere internaţională alături de care, cu perseverenţă, motivaţie şi multă muncă îşi pot construi o carieră de succes şi un caracter puternic.
Din partea Arhiepiscopiei Timişoarei la festivitatea de la Universitatea de Vest a participat pr. Ionel Popescu, vicar administrativ la Centrul eparhial, care a adresat tuturor profesorilor şi studenţilor din partea ierarhilor locului, Înaltpreasfinţitul Nicolae, Mitropolitul Banatului şi Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar eparhial, un an universitar reuşit şi realizări pe măsura aşteptărilor şi ale eforturilor depuse.
În continuarea festivităţii au urmat luări de cuvânt din partea reprezentanţilor Senatului Universităţii, a autorităţilor centrale şi locale, precum şi din partea organizaţiilor de studenţi ce funcţionează în cadrul Universităţii de Vest. În încheiere, studenţii Facultăţii de Muzică au susţinut un spectacol muzical intitulat „Artă şi tinereţe”. De asemenea, și în învățământul privat au avut loc festivității de deschidere a noului an universitar. Astfel, la Universitatea ”Ioan Slavici” din Timișoara a avut loc o festivitate de deschidere la care a participat și delegatul Arhiepiscopiei Timișoarei pr. Zaharia Pereș care în debutul întâlnirii a rostit o rugăciune și a transmis profesorilor si studenților prezenți binecuvântarea ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului și gândurile de bine ale PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Evenimentul a continuat cu simpozionul național ”Ioan Slavici la comemorare”, ediția a III-a la care au participat profesori și oameni de cultură bănățeni.
Pentru studenţii de la catedra de Teologie Ortodoxă, din cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, ceremonia de deschidere a anului universitar a continuat la Centrul eparhial, unde s-au întâlnit cu profesorii şi reprezentanţii Arhiepiscopiei Timişoarei. Delegatul Centrului Eparhial la festivitate a fost pr. Zaharia Pereș, consilier Eparhial care a transmis celor prezenți binecuvântarea și gândurile de bine ale ierarhilor timișoreni.
Cu acest prilej, studenţii din anul I au fost familiarizaţi cu profesorii şi îndrumătorii de an, precum şi cu locaţiile unde se vor desfăşura cursurile, respectiv sediul Universităţii de Vest din Timişoara, din Bulevardul Vasile Pârvan nr. 4 şi complexul din Calea Bogdăneştilor, nr. 32 A.
Catedra de teologie ortodoxă din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a luat fiinţă în temeiul Convenţiei nr. 2669 din 25 martie 1993, încheiată între Arhiepiscopia Timişoarei şi rectoratul Universităţii de Vest. Programele de studii teologice au demarat în anul universitar 1993-1994 cu specializările Teologie Pastorală şi Teologie-Litere.