Duminică, 1 martie 2009, Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanul a vizitat şi a slujit, din încredinţarea Înalt Prea Sfinţiei Sale Nicolae al Banatului, la parohia Timişoara – Calea Lugojului.
Ierarhul a fost întâmpinat de P. On. Pr. Ioan Bude, protopopul Timişoarei şi de către preoţii slujitori ai acestei parohii, precum şi de numeroşi credincioşi.
Biserica, cu hramul Naşterea Maicii Domnului, a parohiei Timişoara – Calea Lugojului, situată în piaţa Badea Cârţan, se află în curs de pictare. De curând parohia a dobândit încă un preot slujitor în persoana părintelui Ioan Toie.
În cadrul Sfintei Liturghii credincioşii special pregătiţi s-au împărtăşit cu sfintele taine.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanul a fost despre post şi postire.
Prima poruncă pe care Dumnezeu o dă omului e cea către Adam şi Eva: să postească dacă doresc să rămână în Rai. Izgonirea lui Adam din rai e aşezata în duminica dinaintea începerii Postului Mare pentru a ne aduce aminte că prin mâncare, vrăjmaşul i-a scos pe Adam şi pe Eva din Rai. Şi postul nu e o alegere, ci o poruncă pe care Dumnezeu ne-o dă pentru ca să fim vii.
Totuşi Dumnezeu ne oferă libertatea de a alege ce vrem să facem cu viaţa noastră. Însă în această libertate suntem şi responsabili. Pentru iresponsabilitate vom da răspuns la Judecata Mântuitorului Hristos. Din păcate, felul în care trăim şi se manifestă societatea astăzi, ne arată că suntem departe nu doar de învăţătura lui Dumnezeu, suntem departe şi de ceea ce a creat Dumnezeu când l-a facut pe om.
Înşelându-ne soţiile sau soţii, jignindu-i pe cei de lângă noi şi călcându-i în picioare, dorind doar să strângem bani pentru a ne simţi mai puternici, ca şi cum am stăpâni lumea, uitând că urmează să murim şi noi cândva, arătăm că suntem asemenea nebunului care adunându-şi comori vrea să se veselească şi să bea, uitând să iubească pe cel de lângă el, uitând că e dator să îi slujească lui Dumnezeu şi uitând că va veni vremea să se întâlnească cu Dumnezeu. Şi noi, orice funcţie am avea, ne vom întâlni cu Hristos, dacă nu aici în Sfânta Împărtăşanie în biseriă, ne vom întâlni cu Hristos după moartea noastră şi va terbui să-i dăm răspuns pentru felul în care noi nu am găsit de cuviinţă să trăim viaţa care ne-a fost dată în pământul acesta.
Uităm că suntem oameni purtători de suflet şi că nu avem doar raţiune şi logică. Atunci când se îndrăgostesc doi tineri unul de altul, sufletul e cel care ne spune dacă iubim sau nu pe cel de lângă noi, sufletul e cel care ne spune dacă urâm sau nu pe cel de lângă noi. Acest suflet, noi îl asuprim şi îl chinuim astăzi, prin păcatele noastre, prin neştiinţa şi indiferenţa noastră, dar să luăm aminte că indiferenţa şi neştiinţa sunt păcate pe care Dumnezeu nu le iartă.
Iar dacă noi prin libertatea dăruita de Dumnezeu alegem a trăi în păcat, noi înşine ne scoatem din Împărăţia lui Dumnezeu. Ştim ce se întamplă în şcoli, ce fac copiii nostri: e mult mai uşor să se drogheze, să desfrâneze, fetele foarte tinere să rămână însărcinate, parinţii să nu răspundă nevoilor copiilor şi să nu se intereseze de copii, ducându-se la servici şi dându-le bani să facă ce vor. Aşa cum sunt copiii nostri, aşa suntem şi noi, aşa cum ne creştem copiii astăzi, aşa va fi societatea de mâine, dacă nu ne ascultă şi nu ne respectă astăzi, nu o vor face nici mâine.
Spunem de multe ori că nu conteaza ce punem în gură ci ceea ce scoatem din gură pentru a ne motiva în a nu ţine post. Pericopa evanghelică citită nu spune să postească numai părinţii şi copiii să nu postească, întrucât, spunem noi, ei nu ar avea păcate. În viaţă aceasta putem trăi ca şi cum am fii proprii stăpâni, uitând că fiecare dintre noi murim şi că în faţa morţii toţi suntem egali. Omul e dator cu o moarte pentru că Dumnezeu nu a lăsat păcatul fără de pedeapsă. Dar învăţându-i pe copiii noştri să postească, le vom da puterea de a fi nemuritori, de a nu se supune firii trupului, le vom da puterea de a se ridica la înălţimea petrecerii vieţii împreună cu Dumnezeu.
Datori suntem să îi învăţăm pe copiii noştri ce trebuie să facă şi cum trebuie să se raporteze la Biserică, nu ca la o clădire frumoasă sau mai puţin frumoasă, la nişte ziduri, ci la Biserica al cărei cap este Hristos şi ale cărei mădulare suntem fiecare dintre noi. Dacă vrem să vedem oameni nemuritori, îi găsim între sfinţii lui Dumnezeu – şi ei sunt nemuritori, căci ne rugăm lor ca unor vieţuitori împreună cu Dumnezeu. Să ne rugăm la Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş, care e făcător de minuni pentru că a aflat har înaintea lui Dumnezeu. Dacă vom încerca să ajungem la măsura vieţuirii sfinţilor şi noi vom rămâne nemuritori.
Să ne binecuvânteze Dumnezeu pe toţi şi Postul Sfintelor Paşti să ne fie spre întărire, spre luminare, spre întoarcerea în Raiul lui Dumnezeu, spre curăţirea minţii şi a inimii noastre, spre întărirea trupurilor noastre neputiincioase, spre vindecare de boli şi spre bucuria împreună-petrecerii cu Hristos. Amin.
