Sâmbătă, 25 ianuarie a.c., la sediul Mitropoliei Banatului din Timişoara s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Timişoarei. Din încredinţarea Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, acestea au avut loc sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Lucrările Adunării Eparhiale au debutat la ora 9:00 cu oficierea slujbei de Te Deum în biserica „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş”, din incinta reşedinţei mitropolitane. Apoi, începând cu ora 10:00 toţi cei prezenţi s-au îndreptat spre sala de festivităţi a Centrului eparhial, unde s-a desfăşurat şedinţa de lucru a Adunării Eparhiale.
În deschidere, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul a transmis celor prezenţi binecuvântarea şi alesele gânduri de bine ale Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae, pentru dăruirea şi implicarea de care dau dovadă în bunul mers al vieţii bisericeşti din Banat.
În continuare, părintele secretar a făcut apelul nominal, iar părintele Ionel Popescu, vicar eparhial a prezentat raportul general de activitate pe anul 2013. Raportul a cuprins o sinteză a activităţilor desfăşurate la nivelul întregii eparhii privind asigurarea asistenţei religioase, contribuţia credincioşilor la dezvoltarea activităţii bisericeşti, învăţământul teologic şi educaţia religioasă a elevilor, activitatea culturală, activitatea de patrimoniu, activităţi administrativ-gospodăreşti şi economico-financiare şi activitatea social – filantropică.
După citirea raportului general, membrii Adunării s-au retras pentru deliberările pe comisii de lucru: Administrativ-bisericească, Cultural-educaţională, Economică, patrimoniară şi bugetară, Social-filantropică şi comisia Organizatorică şi de validare.
La revenirea membrilor Adunării, s-a reluat şedinţa în plen, iar propunerile comisiilor au devenit hotărâri ale Adunării Eparhiale pentru anul în curs.
Cuvântul de încheiere i-a revenit Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojanul, care a sintetizat cele cuprinse în deciziile adoptate şi luările de cuvânt ale invitaţilor.
Preasfinţia Sa a transmis celor prezenţi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului și încredinţarea că toate proiectele propuse pentru anul în curs vor fi împlinite cu ajutorul lui Dumnezeu şi datorită bunei colaborări dintre Arhiepiscopia Timişoarei şi principalele instituţii locale şi judeţene.