La 4 martie, se împlinesc 50 de ani de la întronizarea Înaltpreasfinţitului dr. Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului. Perioadă de timp, binecuvântată de Dumnezeu, prin multe daruri, bucurii şi împliniri, care constituie icoana a jumătate de veac de organizare bisericească în eparhia şi mitropolia aflate în partea cea mai de vest a ţării.
Mitropolia Banatului, sub raportul organizării administrative
În anul 1962, la 15 ani de la înfiinţare, Mitropolia Banatului funcţiona cu două eparhii: Arhiepiscopia Timişoarei şi Caransebeşului şi Episcopia Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului.
Emblema eparhiei, care este, conform Statutului pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, şi a Mitropoliei Banatului, are în centru catedrala mitropolitană, flancată de doi îngeri. De o parte şi de cealaltă, sfântul locaş este flancat, în miniatură, de un leu care traversează un pod peste o apă, emblemă a Banatului timişean, şi de macheta bisericii mănăstirii Săraca, cea mai veche din eparhie. Mitra centrată, precum şi crucea şi cârja arhierească susţin şi rotunjesc însemnul heraldic, subliniind rangul bisericesc important al eparhiei, ridicată la rangul de arhiepiscopie şi apoi şi de mitropolie.
Înfiinţată în anul 1947, Mitropolia Banatului avea la vremea aceea, ca eparhii sufragane: Arhiepiscopia Timişoarei şi Episcopia Caransebeşului. După numai o scurtă perioadă de timp, Episcopia Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului decide dezafilierea de la Mitropolia Ardealului şi alipirea la Mitropolia Banatului, între altele, pentru că Mitropolia risca să rămână cu o singură eparhie, prin desfinţarea, în anii 1948–1949, a străvechii Episcopii a Caransebeşului. Anul 1994 avea să repare însă această nedreptate, odată cu reînfiinţarea şi alegerea ierarhului pentru noua Episcopie a Caransebeşului. Mitropolia Banatului rămâne de atunci cu trei eparhii, până când Sfântul Sinod decide ca, odată cu înfiinţarea eparhiilor ortodoxe româneşti de la Gyula (1999) şi de la Vârşeţ (2001), acestea să depindă de Mitropolia cu sediul la Timişoara. În anul 2009, partea administrativ-bisericească a judeţului Hunedoara se desprinde de Episcopia Aradului, devenind eparhie de sine stătătoare, cu titulatura „Episcopia Devei şi Hunedoarei“. Eparhia Aradului va fi apoi înălţată la rangul de arhiepiscopie, prin hotărârea Sfântului Sinod. Tot reorganizarea bisericească de atunci va face ca eparhiile de la Gyula şi de la Vârşeţ să depindă direct de Patriarhia Română.
În prezent, Mitropolia Banatului are în componenţă trei eparhii (Timişoara, Arad, şi Caransebeş), căci, potrivit celor hotărâte recent de Sfântul Sinod, eparhia Devei şi Hunedoarei a trecut sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului, cu sediul la Sibiu.
Un rol important în diriguirea activităţii bisericeşti din Eparhia Timişoarei, pe lângă activitatea Chiriarhului, l-au avut episcopii-vicari, aleşi la momentul rânduit, de către Sfântul Sinod, la propunerea Chiriarhului eparhiei. Astfel, primul episcop-vicar, ales în anul 1976, a fost Înaltpreasfinţitul dr. Timotei Seviciu, actualul arhiepiscop al Aradului. În anul 1990, pentru câteva luni, a fost episcop-vicar la Timişoara Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În anul 2000, a fost ales ca episcop-vicar Preasfinţitul Lucian Mic, actualul episcop al Caransebeşului, urmat, la un an diferenţă, de Preasfinţitul Daniil Stoenescu, actualul episcop-administrator al Episcopiei de la Vârşeţ. Acum şase ani, în luna februarie, era ales şi hirotonit actualul episcop-vicar, Preasfinţitul Paisie Lugojanul.
Organizare şi lucrare sfântă
în Arhiepiscopia Timişoarei
şi Caransebeşului
Întorcându-ne la viaţa bisericească din Arhiepiscopia Timişoarei şi Caransebeşului, dintre anii 1962–1989, trebuie subliniat că, în ciuda unei perioade de timp nefaste pentru Biserica şi ţara noastră, prin buna chivernisire a conducerii Centrului eparhial, a început construcţia, repararea sau finalizarea a zeci de locaşuri de cult, parohiale sau mănăstireşti. În acest timp, au fost restaurate toate bisericile din lemn din zona Făgetului, iar multe alte locaşuri de cult au fost împodobite cu pictură. „N-a existat biserică sau capelă, nereparată, în aceşti din urmă ani. Unde n-a existat pictură, s-a executat acum, prin pictori autorizaţi“, se arată în raportul Adunării Eparhiale din anul 1970.
În anul 1972, la zece ani de la întronizarea actualului ierarh al Mitropoliei Banatului, s-a târnosit biserica din satul Hodoş, adusă în curtea reşedinţei mitropolitane, de asemenea, s-au făcut importante extinderi la sediul Centrului eparhial (biblioteca, arhiva, sala de festivităţi) şi la reşedinţa mitropolitană (prin diverse lucrări de mansardare şi prin construirea reşedinţei episcopului vicar). Biblioteca eparhială, reorganizată, datorită preocupărilor cărturăreşti ale Chiriarhului, a fost îmbunătăţită cu o colecţie importantă de carte teologică, reviste şi diverse publicaţii, în limba română sau în limbi străine, ajungând la zeci de mii de volume. Alăturat, s-a amenajat un spaţiu, care cuprinde carte religioasă veche, de la parohii din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului.
Tot în această perioadă, s-au amenajat colecţia muzeală de la catedrala mitropolitană – catedrala însăşi beneficiind de lucrări de întreţinere şi restaurare, în mai multe rânduri – şi cele de la sediile protopopeşti din Lugoj şi Reşiţa. În anul 1976, s-a dat în folosinţă noul sediu protopopesc al protopopiatului Timişoara.
Apoi, în anul 1978, a fost dată în folosinţă o secţie nouă şi modernă la tipografia arhidiecezană, unde au fost tipărite nenumărate calendare, pastorale, cărţi valoroase de Teologie şi istorie, revista „Mitropolia Banatului“, „Îndrumătorul bisericesc“ ş.a. Totodată, s-a amenajat un atelier de fabricare a lumănărilor, unul de croitorie şi altul de tâmplărie, acesta din urmă, în incinta mănăstirii de la Timişeni.
Viaţa monahală s-a dezvoltat mulţumitor, în ciuda opreliştilor conducerii comuniste, fiind reactivate mănăstirile Timişeni şi Săraca, iar celelalte, ajutate să se dezvolte, pe măsura posibilităţilor de atunci.
Pe planul învăţământului teologic, Seminarul de la Caransebeş a fost un adevărat far călăuzitor, cu cadre didactice bine pregătite şi cu o logistică, pe măsura exigenţelor învăţământului modern. În anul 1976, s-a înfiinţat şi Şcoala de cântăreţi bisericeşti, cu două clase.
Revoluţia din Decembrie 1989 a găsit întreaga suflare românească şi ortodoxă din Timişoara, adunată în rugăciune, în spaţiul dintre Operă şi catedrală, pentru alungarea din ţară a dictaturii comuniste. „Există Dumnezeu“, „Vom muri şi vom fi liberi“, „Cu noi este Dumnezeu“, au fost numai câteva dintre cele ce s-au scandat, la iniţiativa unor clerici care au urcat, cu curaj, în balconul Operei, pentru a vorbi oamenilor.
După Revoluţia din 1989, Arhiepiscopia Timişoarei şi Caransebeşului şi-a putut continua activitatea, ca şi celelalte eparhii din cuprinsul Patriarhiei Române, în deplină libertate, potrivit rânduielilor canonice şi tradiţiilor proprii.
Slujirea lui Dumnezeu,
în Arhiepiscopia Timişoarei,
după anul 1990
Organizare şi evenimente importante
La începutul anului 1990, Arhiepiscopia Timişoarei şi Caransebeşului avea jurisdicţie asupra judeţelor Timiş şi Caraş-Severin, fiind compusă din 7 protopopiate, 408 parohii, 125 filii, 5 mănăstiri şi 2 schituri. Prin crearea Vicariatului ortodox ucrainean de la Sighetu Marmaţiei, unele parohii ucrainene din Arhiepiscopia Timişoarei şi Caransebeşului au trecut în jurisdicţia acestui vicariat. De asemenea, în anul 1990, au fost alese noile organisme parohiale şi eparhiale, în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod, cele vechi fiind dizolvate.
La 12 decembrie 1993, Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului hotăra reînfiinţarea Episcopiei Caransebeşului, prin dezlipire de Arhiepiscopia Timişoarei. Din acel moment, Arhiepiscopia Timişoarei rămânea cu 4 protopopiate, 240 parohii şi 83 de filii, precum şi 3 mănăstiri (Şag-Timişeni, Săraca şi Româneşti). Ulterior, s-a înfiinţat protopopiatul Sânnicolau Mare, care îşi construieşte la ora actuală, în localitate, un frumos sediu administrativ.
În aprilie 1993, ca un act reparator şi de dreptate istorică, împlinind testamentul primului mitropolit al restauratei Mitropolii a Banatului, osemintele mitropolitului dr. Vasile Lazarescu al Banatului (1947–1961) au fost aduse din cripta familială de la Corneşti, unde a fost înmormântat în anul 1969 şi reînhumate sub altarul catedralei mitropolitane, de faţă fiind membrii Sinodului Mitropolitan, clerici, monahi şi credincioşi.
Demnă de menţionat, pentru perioada anilor respectivi, este vizita canonică efectuată la Timişoara de regretatul patriarh Teoctist Arăpaşu (1986–2007), în ziua de 13 octombrie 1994, prilej cu care a vizitat catedrala şi reşedinţa mitropolitană, fiind în drum spre Episcopia Aradului. De asemenea, în zilele de 19–21 mai, acelaşi an, eparhia noastră a fost vizitată şi de episcopul românilor ortodocşi de la Vatra Românească (S.U.A), Preasfinţitul Nathaniel Popp. Tot aici, trebuie amintită vizita la catedrala mitropolitană din Timişoara a fostului patriarh Pavle al Serbiei – 2 noiembrie 1995 –, oaspetele aflându-se în ţara noastră cu prilejul aniversărilor Patriarhiei Române, din acel an. La şapte ani de la Revoluţie (aprilie 1997), Majestăţile Lor Regele Mihai I – unul din ctitorii catedralei – şi Regina Ana, au putut participa la slujbele de Sfintele Paşti, la catedrala mitropolitană. În zilele de 3–5 iulie 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a efectuat o vizită canonică în Arhiepiscopia Timişoarei, ocazie cu care a cercetat reşedinţa şi catedrala mitropolitană, mănăstirea Timişeni, sediile Primăriei Timişoara şi Consiliului Judeţean Timiş, mănăstirea Dobreşti şi a târnosit noua biserică a parohiei „Învierea Domnului“, din Lugoj.
Împlinirea, în anul 1996, a 50 de ani de la târnosirea catedralei, a fost marcată prin mai multe festivităţi, care au culminat cu oficierea Sfintei Liturghii arhiereşti, la catedrală, în chiar ziua aniversării acesteia. Aniversarea, un an mai târziu, a 50 de ani de la înfiinţarea Mitropoliei Banatului (1947–1997), a fost sărbătorită, printre altele, prin săvârşirea Sfintei Liturghii la catedrală, în ziua de 26 octombrie, la care au slujit toţi ierarhii eparhiilor Mitropoliei Banatului.
Trebuie subliniat că un important factor de spiritualitate ortodoxă îl constituie catedrala mitropolitană, locaş de cult unde se desfăşoară cele mai multe slujbe cu arhiereu şi unde, de regulă, participă la sfintele slujbe mulţi credincioşi din oraş şi nu numai. Îndeosebi, hramul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, de la 15 septembrie, reuneşte numeroşi pelerini şi închinători din toată ţara, mai ales că, începând cu anul 1956, sfintele sale moaşte sunt adăpostite în catedrală. În ultimii ani, cultul Sfântului Iosif cel Nou a sporit mai mult şi prin faptul că slujbele legate de praznicul său se oficiază şi în ziua de 16 septembrie. În toamna anului 2011, pentru prima dată de la aducerea la Timişoara, racla cu moaştele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou a fost dusă în procesiune în Arhiepiscopia Sibiului.
Perioada de după anul 1990 este caracterizată şi prin ridicarea multor locaşuri de cult în Timişoara (Zona Dacia, Calea Aradului, Zona Soarelui, „Sf. Arhid. Ştefan“, Calea Lugojului, Zona Pârvan, Fabric Vest, Zona Tipografilor ş.a.), precum şi în cuprinsul întregii eparhii (Lugoj – „Învierea Domnului“, Deta, Dumbrava, bisericile de la mănăstirile Săraca şi Timişeni ş.a.). Numai la începutul anului 2012, erau în construcţie bisericile din Cruceni, Lugoj – Dealul Viilor, Timişoara – Zona Tipografilor, Iecea Mică, Timişoara – Zona Steaua, Timişoara – Ciarda Roşie, Recaş II, Făget, Săcălaz, Sânpetru Mic, Gottlob, mănăstirea Dobreşti ş.a. Multe biserici din eparhie au fost târnosite, altele doar binecuvântate, urmând a fi împodobite cu pictură. Fondurile necesare au provenit, în general, din jertfelnicia credincioşilor, dar şi din contribuţia Centrului eparhial şi a Secretariatului de Stat pentru Culte. Catedrala mitropolitană a trecut, în anii din urmă (2006–2012), prin importante refaceri interioare (desprăfuirea picturii, recondiţionarea iconostasului şi a policandrelor, împodobirea sfântului altar, ş.a.m.d.) şi exterioare (acoperişul pridvoarelor laterale, refacerea ţiglei, a grilajelor lemnoase de la clopotniţă), fiind dotată şi cu un sistem audio performant.
2008 este anul în care tipografia arhidiecezană a trecut printr-un amplu proces de modernizare, fiind achiziţionate utilaje noi, din import. A fost de asemenea, înfiinţată, societatea de editură şi tipografie „Partoş“ S.R.L. Atelierul de lumânări, a fost şi el dotat cu utilaje moderne şi performante, prin grija sectorului economic al Centrului eparhial.
Adunarea Eparhială din 12 decembrie 2009 hotăra înfiinţarea protopopiatului Timişoara II, prin dezlipire de protopopiatul Timişoara I. Astfel, la începutul anului 2012, în cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei, existau 6 protopopiate (Timişoara I, Timişoara II, Lugoj, Făget, Deta şi Sânnicolau Mare), cu 272 de parohii şi 72 de filii, 10 mănăstiri şi 2 schituri, la care slujesc 380 preoţi şi 16 diaconi, din care, 344 la parohii, 4 la spitale, 1 la armată, 3 la casele pentru copii, 2 la azilele din Jebel şi Gătaia, 1 pentru credincioşii cu deficienţe de auz şi vorbire şi 1 la azilul de bătrâni din Ciacova.
Viaţa monahală timişeană
Viaţa monahală din eparhie s-a limitat, între anii 1990–1996, la existenţa a trei aşezăminte monahale (Săraca, Româneşti şi Şag-Timişeni), dar s-a intensificat, începând din anul 1996, când, prin stăruinţa Chiriarhului, s-a reactivat vechea mănăstire de la Cebza, cu destinaţie pentru monahii. Anul 2001, aduce schimbări pozitive în viaţa monahală, prin înfiinţarea a trei noi schituri: Fârdea, Luncanii de Sus şi Petroasa Mare, transformate ulterior în mănăstiri. În cursul anului 2003, au mai fost înfiinţate două noi aşezăminte monahale: Morisena şi Dobreşti, cel din urmă, fiind ctitoria mitropolitului de pe atunci al Moldovei şi Bucovinei, actualul Preafericit Părinte Patriarh Daniel, originar din această localitate. Prin hotărârea Sinodului Mitropolitan, în anul 2008, a fost reînfiinţată vechea mănăstire de la Partoş, cu destinaţie pentru călugări, numărul aşezămintelor monahale din eparhie ajungând astfel la zece. În cursul anului 2010, a mai fost înfiinţat schitul de la Ierşnic, iar, un an mai târziu, schitul „Sfântul Ierarh Nicolae“ din incinta reşedinţei mitropolitane. La toate mănăstirile şi schiturile au fost realizate importante lucrări gospodăreşti (ex. la mănăstirile Săraca, Româneşti şi Timişeni, s-a reconstruit întreaga incintă) în timp ce, la mănăstirile şi schiturile noi, s-au construit sau se construiesc din temelii, biserica şi corpurile anexe.
Împliniri, sub raport cultural şi catehetic
Sub raport cultural, trebuie menţionat că, de Sfintele Paşti ale anului 1990, apărea primul număr al foii eparhiale bilunare „Învierea“ şi de asemenea, a continuat apariţia revistei „Mitropolia Banatului“, redenumită „Altarul Banatului“, după denumirea primului număr, din anul 1947. Totodată, a continuat să apară almanahul bisericesc eparhial, care va deveni din „Îndrumător bisericesc, misionar şi patriotic“, „Calendarul românului pe anul comun de la Hristos“, iar, după anul 1995, „Calendarul Arhiepiscopiei Timişoarei“.
În anul 1990, se înfiinţează „Liga tineretului ortodox român“ şi „Asociaţia studenţilor creştini ortodocşi români“ şi câţiva ani mai târziu, „Societatea femeilor creştin-ortodoxe“, din Timişoara. În anul 1993, s-a înfiinţat o filială a „Ligii tineretului ortodox român“ şi la Lugoj. Fiind reînviată asociaţia „Oastea Domnului“, se constituie primul grup de ostaşi, ieşiţi din clandestinitate, având ca sediu, un spaţiu din incinta catedralei mitropolitane. Astăzi, ostaşii sunt organizaţi la Timişoara în mai multe grupări, aflate de obicei la catedrală sau în jurul unor biserici parohiale din oraş. În fiecare an, în luna iulie, la catedrala mitropolitană se organizează Adunarea pe ţară a Oastei Domnului.
În cursul anului 2005, s-a înfiinţat studioul de radio „Învierea“, ale cărui emisiuni erau difuzate de Radio Reşiţa, Radio Timişoara şi Radio Europa Nova Timişoara. Postul de televiziune Europa Nova Lugoj transmite săptămânal o emisiune religioasă, susţinută de protopopiatul ortodox român din localitate. O bună colaborare există între redactorii şi corespondenţii de la Biroul de presă al Centrului eparhial şi televiziunea Patriarhiei, TRINITAS TV. Începând din anul 2009, studioul de radio „Învierea“, colaborează pentru realizarea de emisiuni, reportaje şi documentare cu postul de televiziune TRINITAS TV şi cu Radio TRINITAS, ale Patriarhiei Române. În anul 2010, s-a înfiinţat, la Centrul eparhial din Timişoara, redacţia cotidianului Ziarul LUMINA, ediţia de Banat.
În martie 2008, a apărut primul număr al suplimentului „Femeia ortodoxă“ al publicaţiei „Învierea“, alcătuit de Societatea femeilor creştin-ortodoxe din Timişoara, adăugându-se astfel, suplimentelor deja existente: „Logos“ editat de Facultatea de Teologie, „Filocalia“ editat de Liga tinerilor creştini ortodocşi, „Studenţimea ortodoxă“ editat de Asociaţia studenţilor creştini ortodocşi şi „Stânca vieţii“ editat de Oastea Domnului.
Din anul 2009, la Centrul eparhial funcţionează nou-înfiinţata secţie de patrimoniu bisericesc şi construcţii. De asemenea, la nivelul eparhiei, s-a implementat proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“, extins deja la toate parohiile şi proiectul „Alege şcoala!“, ambele fiind dezvoltate de Patriarhia Română, prin biroul catehetic eparhial.
Referitor la activitatea editorială şi de tipografie, amintim doar câteva dintre lucrările importante, tipărite după anul 1990, sub sigla Editurii „Învierea“, la tipografia arhidiecezană: Quo vadis? (1990), Spovedania unui pelerin rus către duhovnicul său (1992), Floarea darurilor (1992), Colecţia „Biblioteca bunului creştin“ (din 1994), Gânduri bune pentru gânduri bune şi Prescuri pentru cuminecături (1998), Psihoterapia ortodoxă (1998), Antologhionul (1999), Bizantinologie (2 vol., 1999), Pe baricadele presei bisericeşti (2 vol., 2000), Patericul egiptean (2002), Instituţiile divine (2004), Scara Raiului (2004), Simbolica biblică şi creştină (2005), Viaţa, slujba şi acatistul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş (2006), De ira Dei (2006), Enciclopedia semnelor culturale şi arhetipurilor religioase (2007), Din istoricul parohiilor ortodoxe române timişorene (2007), Actualitatea literaturii vechi patristice (2007), Pe aripile cuvântului (2009), Patriarhul Miron Cristea, ierarh providenţial al naţiunii române. Cuvântări (2009), Ecouri perene de lumină şi credinţă din Ţara Sfântă (2009).
Înfiinţându-se, la Arhiepiscopia Timişoarei, centrul de pelerinaje „Partoş“, au fost organizate, prin intermediul acestuia, mai multe pelerinaje interne, la biserici şi mănăstiri, unele realizate în colaborare cu biroul similar al Patriarhiei Române. Pentru anul 2012, au fost programate mai multe pelerinaje interne şi externe.
Învăţământul teologic şi religios
Sub raportul învăţământului teologic şi religios, trebuie subliniat că Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Timişoarei, întrunită la 10 decembrie 1992, a adoptat hotărârea privind înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Timişoara. Drept urmare, Centrul eparhial a solicitat rectoratului Universităţii de Vest din Timişoara înfiinţarea unei Facultăţi de Teologie ortodoxă. Senatul acestei instituţii, avizând favorabil propunerea făcută, la 25 martie 1993 a fost încheiată o convenţie între Arhiepiscopia Timişoarei şi Rectoratul Universităţii de Vest, comunicată apoi Ministerului Învăţământului, for care a aprobat înfiinţarea facultăţii. Studiile teologice au debutat în anul universitar 1993–1994, cu specializările: Teologie Pastorală şi Teologie Litere (Limba şi Literatura Română, Limba şi Literatura Franceză, Limba şi Literatura Germană şi Limba şi Literatura Italiană), cărora, în anul universitar 1996–1997, li s-a alăturat specializarea Teologie Istorie. Începând cu anul universitar 2005–2006, a fost implementat programul Bologna, cursul de licenţă cuprinzând două specializări: Teologie Pastorală (cu 4 ani de studii) şi Teologie Didactică (cu 3 ani de studii). Din anul 2005, titulatura Facultăţii, din care face parte secţia de Teologie ortodoxă, s-a schimbat în Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie. În acelaşi an, la catedra de Teologie, studiau 319 studenţi, cadrele didactice fiind în număr de 17. Tot acum, se înfiinţează şi cursurile de masterat în Teologie, care se vor diversifica de-a lungul anilor. La începutul anului 2012, la secţia de Teologie ortodoxă a Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie studiau 234 studenţi, dintre care: 192 la Teologie pastorală şi 42 la Teologie didactică.
Anul 1997 este cel în care s-a decis înfiinţarea primei clase cu profil teologic ortodox din eparhie, având durata de 5 ani, în cadrul liceului „Eftimie Murgu“ din Timişoara. Iniţial, liceul funcţiona ca şcoală superioară şi gimnaziu de fete, până în anul 1948, când se va încheia tradiţia liceului de fete, şcoala devenind mixtă, cu 12 clase. Din anul 1970, se va înfiinţa o secţie nouă de liceu pedagogic, pentru ca, din anul şcolar 1997–1998, să se înfiinţeze şi o clasă cu profil teologic ortodox. Denumirea de „Carmen Sylva“, o va pierde în anii comunismului, în favoarea denumirii de „Eftimie Murgu“, pentru ca, din anul 2002, să se revină la vechea denumire. La începutul anului 2012, la clasele de Teologie de la colegiul „Carmen Sylva“ din Timişoara învăţau 78 de elevi.
Din anul şcolar 1994–1995, ora de Religie a fost trecută, ca materie de studiu obligatorie, în învăţământul preuniversitar din şcolile din eparhie. La începutul anului 2012, această materie era predată de 156 profesori titulari, 64 suplinitori calificaţi şi 34 preoţi suplinitori.
Misiunea de asistenţă socială
Misiunea de asistenţă socială a Bisericii s-a făcut resimţită, după anul 1989, mai întâi în spitale, apoi în armată, penitenciar şi instituţiile de ocrotire socială ale Statului. Principalele unităţi medicale din Timişoara, au început să fie, treptat, deservite de către un preot misionar. În timp, în cadrul acestor instituţii, s-au construit capele şi chiar biserici: capela de la Clinica de cardiologie, ce s-a sfinţit în anul 2001; biserica de la Spitalul de boli infecţioase „Victor Babeş“, a cărei sfinţire a avut loc în 2005; biserica de la Spitalul Judeţean, finalizată şi sfinţită în 2008 şi capela Inspectoratului de Poliţie a judeţului Timiş, sfinţită în 2001. În cadrul Armatei, la unitatea militară U.M. 01109 din Chişoda, funcţionează o capelă militară, începând cu anul 1999.
Arhiepiscopia Timişoarei a participat la acţiunile sociale ale unor instituţii sociale atât ale Statului, cât şi private, prin parteneriate şi protocoale de colaborare, concretizate în unele servicii, precum cabinetul medical „Civica“, ce a funcţionat între anii 1992– 2006. Acesta se adresa, în principal, celor nevoiaşi şi celor care nu dispuneau de asigurare medicală, iar ulterior, de medic de familie.
Începând cu anul 2001, la Centrul Eparhial s-a înfiinţat sectorul de asistenţă socială, sub îndrumarea căruia au fost înfiinţate servicii sociale, cu caracter primar şi rezidenţial. Aşezămintele sociale destinate copiilor, înfiinţate de-a lungul anilor, sunt următoarele: casa de tip familial „Diaconiţa Febe“ deschisă în 2001, casa de tip familial „Sfânta Maria“ din localitatea Alioş deschisă în 2003, casa de tip familial „Sfânta Anastasia“ din Topolovăţu Mare inaugurată în 2004, în care se îngrijesc copii aflaţi în sistemul de ocrotire al Statului. Începând cu anul 2003, Centrul Eparhial a fondat Centrul comunitar de zi pentru persoane seropozitive, denumit generic „Speranţă în viitor“. În colaborare cu Centrul de resurse şi abilitare „Speranţa“, a fost amenajată, dotată şi sprijinită constant grădiniţa „Luminiţa“, pentru copii nevăzători şi cu dizabilităţi asociate, inaugurată în 2005, iar în anul 2009, s-a înfiinţat grădiniţa pentru copii „Troiţa“, prima grădiniţă ortodoxă din Timişoara. În cursul anului 2012, tot prin grija sectorului de asistenţă socială, se va înfiinţa prima şcoală ortodoxă din Timişoara, denumită „Sfântul Antim Ivireanul“.
Comunitatea persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire s-a consolidat în jurul unei comunităţi parohiale, conduse de un preot, ce săvârşeşte sfintele slujbe în limbaj mimico-gestual, încă din anul 2001. Din anul 2011, parohia Timişoara Iosefin a pus la dispoziţia comunităţii un spaţiu adecvat, aflat la demisolul bisericii parohiale.
În urma inundaţiilor catastrofale din primăvara anului 2005, Arhiepiscopia Timişoarei a construit 24 de case, în şase localităţi, a contribuit la consolidarea a două case şi la construirea şcolii din localitatea Ionel.
Grija Bisericii s-a extins şi în sprijinul victimelor violenţei în familie, pentru care s-a iniţiat un serviciu rezidenţial, ce funcţionează constant, din primăvara anului 2008. Nici vârstnicii nu au fost uitaţi şi, pe lângă purtarea de grijă desfăşurată prin intermediul celor cinci cantine sociale, Centrul eparhial a amenajat aşezământul „Sfântul Nicolae“ din parohia Checea Română, unde sunt îngrijiţi vârstnici fără posibilitatea de a se întreţine.
„Centrul de consiliere pentru persoane aflate în dificultate“, din localitatea Făget, primul serviciu social primar organizat în zonă, a adus beneficii directe credincioşilor din zona cea mai săracă a judeţului Timiş. Purtarea de grijă a Bisericii s-a extins şi asupra unei categorii de beneficiari cu o situaţie mai problematică şi anume victimele traficului de fiinţe umane, prin înfiinţarea unui serviciu rezidenţial de integrare, începând cu anul 2005.
Atenţia sectorului de asistenţă socială al eparhiei s-a îndreptat şi spre credincioşii din spitalele de psihiatrie din Jebel şi Gătaia, pentru fiecare din cele două instituţii fiind încadrat câte un preot misionar.
Tot în planul asistenţei sociale, meritorie este şi activitatea desfăşurată de fundaţiile şi asociaţiile din eparhie: fundaţia „Filantropia“ a Centrului eparhial, fundaţia „Antimis“, fundaţia „Preot Ioan Olariu“, Societatea femeilor creştin ortodoxe din Timişoara, asociaţia „Diaconia“ din parohia Timişoara Zona Dacia, Asociaţia studenţilor creştini ortodocşi din România ş.a.
Ecumenism local
După Revoluţia din Decembrie 1989, raporturile dintre cultele religioase din Timişoara şi din judeţul Timiş au putut să se dezvolte normal, deşi, chiar în perioada de dinainte, un istoric bănăţean (I.D. Suciu) sesiza că, „ecumenismul local, caracteristic vieţii religioase din ţara noastră, este foarte vizibil în Mitropolia Banatului”. Din anul 1994, reprezentanţii tuturor cultelor religioase din Timişoara şi Lugoj, participă anual la „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor“, la manifestări ca „Marşul Învierii“, „Paştele orfanilor“, „Crăciunul orfanilor“ şi la diferite evenimente religioase importante, din activitatea cultelor. În anii 2007 şi 2012, întâlnirea de rugăciune ecumenică a cultelor s-a ţinut în catedrala mitropolitană. De-a lungul acestor ani, au continuat bunele relaţii dintre culte, concretizate prin tradiţionalele întâlniri, cu prilejul marilor praznice creştine sau ale altor culte. La reşedinţa mitropolitană, au loc întruniri ale reprezentanţilor tuturor cultelor din Timişoara şi judeţ, cu prilejul recepţiei de Sfintele Paşti, Crăciun şi Anului Nou. Prin grija unor monahi şi monahii din Mitropolia Banatului, au fost menţinute relaţii de frăţietate, concretizate prin vizite, conferinţe, schimb de experienţă ş.a., cu monahi catolici franciscani, din Italia.
Concluzii
Desigur, în încercarea de a zugrăvi icoana activităţilor desfăşurate într-aşa o perioadă mare de timp, nu putem decât să ne limităm ca spaţiu şi, mai ales, nu putem abuza de răbdarea cititorilor. Multe alte frumoase realizări nu au mai fost incluse aici, din aceste considerente.
Ceea ce rămâne însă de subliniat, în concluzie, este râvna deosebită, depusă în slujba Bisericii lui Hristos, în atâţia ani, de către actualul Chiriarh al eparhiei, ajutat de episcopii săi vicari, de personalul de la Centrul eparhial, de protopopi, de stareţi şi stareţe, de devotaţii clerici de la catedrală, parohii şi mănăstiri, de monahi şi de monahii, de membrii diferitelor asociaţii ale mirenilor, de personalul din cadrul diferitelor sectoare ale eparhiei şi, nu în ultimul rând, de bunii credincioşi şi credincioase de pe meleagurile Banatului de câmpie.
Pentru toate realizările din trecut şi din prezent, să înălţăm o rugăciune de mulţumire către Bunul Dumnezeu, rugându-L să dăruiască tuturor sănătate, spor duhovnicesc şi multă putere de muncă, spre propăşirea Sfintei Sale Biserici.
