Mitropolitul dr. Vasile Lazarescu al Banatului (1947-1961)
Mitropolitul dr. Vasile Lazarescu s-a născut la 1 ianuarie 1894 în Jadani, astăzi Cornești, județul Timiș, localitate în care a făcut și școala elementară. A frecvenat apoi cursurile „Liceului de Stat” din Timişoara şi pe cele ale Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, obţinând doctoratul în teologie în anul 1919. În paralel, a urmat studii de pedagogie şi filosofie la Universităţile din Budapesta și Viena, absolvite în 1920.
A fost numit, prin concurs, profesor de „Dogmatică”, „Apologetică” şi „Morală” la Institutul Teologic din Sibiu (1920-1924), apoi profesor de „Dogmatică” şi „Apologetică” la Academia Teologică din Oradea (1924-1933), unde a funcţionat şi ca duhovnic (1926-1933).
În perioada orădeană a activat ca redactor al publicației eparhiale „Legea românească” (1925-1931) și tot în acea perioadă a fost hirotonit preot necăsătorit și numit protopop (1926). În anul 1928 s-a călugărit la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, apoi a primit rangul de protosinghel (1928) şi pe cel de arhimandrit (1929).
La 21 octombrie 1933 a fost ales Episcop al Caransebeşului, fiind hirotonit în Catedrala caransebeșană la 31 decembrie 1933, înscăunarea având loc la 15 aprilie 1934. În această calitate s-a preocupat de lucrarea pastoral-misionară, de refacerea aşezămintelor culturale, bisericeşti şi parohiale, de îndrumarea spirituală a românilor din Banatul sârbesc, de coordonarea apariţiilor editoriale şi de sprijinirea tinerilor bursieri ai Eparhiei Caransebeşului, viitoare cadre didactice ale Academiei Teologice.
Înfiinţându-se în anul 1939 Episcopia Timişoarei, la 12 iunie 1940 chiriarhul Vasile a fost ales Episcop al Timişoarei, înscăunarea având loc la 25 martie 1941, în actuala biserică a Parohiei Timişoara-Iosefin . În noua funcţie, în septembrie 1941, a făcut misiune de trezire spirituală în Basarabia (dezrobită de sub cizma sovietică) şi Transnistria, alături de Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, a îndrumat după aceea lucrările de zidire a Catedralei din Timişoara (sfinţită la 6 octombrie 1946), a contribuit la redeschiderea unor mănăstiri din Banat („Săraca”, „Partoş”, „Sfântul Ilie de la Izvor”, „Cebza”), la activitatea Academiilor Teologice din Caransebeş şi Oradea, refugiată la Timişoara după 1941, la editarea buletinelor eparhiale: „Foaia diecezană” (Caransebeş), „Biserica bănăţeană”(Timişoara) şi a revistelor „Duh şi Adevăr”, „Altarul”, respectiv „Mitropolia Banatului”, „Calendarul eparhial” ş.a. Prin ridicarea Eparhiei Timișoarei la rangul de Arhiepiscopie, la 7 iunie 1947, a devenit Arhiepiscop al Timişoarei, apoi Mitropolit al Banatului, fiind instalat (la 26 octombrie 1947) în noua Catedrală din Timișoara . Un an mai târziu, la noua Mitropolie a aderat Episcopia Aradului, ținând cont de apropierea geografică față de Timişoara .
Ca Ierarh, a publicat volumele: „Pârga darului. Cuvântări” , „Praznic luminat. Gânduri de sărbători” , „În ce ne deosebim…?” şi alte studii, dar o realizare majoră a Mitropolitului Vasile Lazarescu rămâne canonizarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, într-o epocă de mari provocări venite din partea partidului unic, care se manifesta prin instrumentele sale de represiune: Ministerul Cultelor şi Securitate .
Pe baza unor informații din arhivele Securității, se lămuresc relațiile tensionate avute de către Mitropolitul Vasile Lazarescu cu statul comunist: pe de o parte refuzul de a fi fost informator, iar pe de altă parte, ajutorul acordat persoanelor persecutate de regim; mai mult, predicile sale au atacat ideologia atee, fapte pentru care a fost destituit din funcție în anul 1961 pentru presupuse delapidări financiare .
Pensionat de autorităţile comuniste în 1961, Mitropolitul Vasile Lazarescu şi-a trăit ultimii ani de viaţă la Mănăstirea Cernica, unde a trecut la cele veșnice în 21 februarie 1969. Deşi şi-a exprimat dorinţa de a fi înmormântat în Catedrala Mitropolitană din Timişoara, autorităţile de atunci nu şi-au dat acordul, fiind înhumat în cripta familială din localitatea natală, Corneşti. În anul 1993 conducerea Mitropoliei Banatului a decis să îndeplinească dorinţa primului Mitropolit al restauratei Mitropolii a Banatului, aducându-i sicriul cu osemintele la Catedrală, pentru a fi înmormântat în „prima nişă de sus, din dreapta, cum ieşi din cripta de sub altarul Catedralei”, după cum preciza în testamentul său însuşi Mitropolitul Vasile Lazarescu.
Mitropolitul dr. Nicolae Corneanu al Banatului (1962-2014)
Mitropolitul dr. Nicolae Corneanu s-a născut la 21 noiembrie 1923 la Caransebeş într-o familie preoţească (unchiul său a fost secretarul episcopului Miron Cristea iar tatăl preot la biserica “Sf. Ioan” din Caransebeş), îşi va petrece copilăria alături de mama sa care îi insuflă dragostea faţă de cele sfinte, tatăl său murind de tânăr. Între anii 1934-1942 urmează şcoala elementară şi liceul în Caransebeş. Pleacă apoi la Bucureşti unde va urma cursurile Facultăţii de Teologie, între anii 1942-1946. Încă din anul I publică articole pe teme patristice. La Crăciunul anului 1943 este hirotonit diacon celibatar de către episcopul Veniamin Nistor al Caransebeşului, în biserica parohiei Obreja, judeţul Caraş-Severin. În 1946 este declarat licenţiat în Teologie. După absolvirea facultăţii se înscrie la doctorat, iar la 30 iunie 1949 îşi va susţine teza cu titlul: “Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare. Începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului” sub coordonarea regretatului preot profesor Ioan G. Coman. Revenind pe plaiurile natale, va fi numit profesor suplinitor la Academia teologică din Caransebeş (1 aprilie 1947 – 1 septembrie 1948). După desfiinţarea istoricei episcopii de aici va merge la Timişoara unde va fi numit în anul 1949 secretar, apoi referent principal la Centrul eparhial. Între anii 1952-1956 ocupă funcţia de consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului. Din anul 1956 reia activitatea în învăţământul teologic ca profesor la Seminarul din Caransebeş, unde predă greaca şi franceza, până la 1 martie 1959 când devine conferenţiar universitar la catedra de Îndrumări misionare a Institutului teologic din Sibiu predând Teologia simbolică şi Limba greacă.
În anul 1960 va fi hirotonit preot de către viitorul patriarh Teoctist Arăpașu pe atunci episcop-vicar patriarhal, iar la 15 decembrie Colegiul Electoral Bisericesc îl alege episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului.
Se călugăreşte la mănăstirea Cernica din apropierea Bucureştilor la 12 ianuarie 1961, păstrând numele de Nicolae. Este hirotonit arhiereu în biserica “Sfântul Spiridon Nou” din Bucureşti la data de 15 ianuarie 1961, de către patriarhul Justinian Marina împreună cu alți doi ierarhi, instalarea în funcţia de episcop al Aradului având loc la 22 ianuarie acelaşi an în catedrala episcopală din Arad.
La 17 februarie 1962, acelaşi Colegiu Electoral al Patriarhiei Române, îl alege în scaunul vacant de Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului.
Instalarea s-a făcut Duminică 4 martie 1962 în catedrala mitropolitană din Timişoara de către patriarhul Justinian Marina şi alţi membri ai Sfântului Sinod în prezenţa multor preoţi şi credincioşi din Banat. În cuvântarea rostită cu acest prilej, I.P.S. Mitropolit Nicolae spunea: “…în clipele acestea solemne fac juruinţă în faţa lui Dumnezeu şi a voastră de a nu precupeţi nimic întru împlinirea tuturor îndatoririlor ce-mi revin ca arhiereu, îndrumător şi conducător al turmei duhovniceşti ce mi s-a dat spre păstorire, aşa încât să pot spune mereu, ca altădată Cel căruia ne închinăm «pe cei ce mi-ai dat… astfel i-am păzit că n-a pierit nici unul dintre ei» (Ioan 17,12)” (rev. “Mitropolia Banatului”, anul XII, nr. 1-4, ianuarie-aprilie 1962, pp. 40-4l).
În acelaşi an, 1962, este ales membru permanent al “Grupului de studii patristice” înfiinţat de Comisia “Credinţă şi constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Tot în domeniul ecumenismului, este de menționat participarea în anul 1961 la lucrările Adunării Generale a Conferinţei creştine pentru pace cu sediul la Praga şi la Simpozionul internaţional “Căutarea păcii dincolo de diferenţele ideologice” (1980). În anii `80 a colaborat cu Institutul ecumenic ”Pro Oriente” din Viena susţinând mai multe comunicări. Între anii 1978-1981 a activat ca membru în Comitetul central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor. A fost de asemenea delegatul Patriarhiei Române la instalarea papilor Ioan Paul I şi Ioan Paul II. În aceeaşi calitate de mitropolit al Banatului a făcut parte din delegaţiile Bisericii noastre care au vizitat: Patriarhia Bulgară (1966), Bisericile vechi-orientale din Armenia, Egipt, Etiopia şi Siria (1969, 1979,1997), Patriarhia Rusă (1971), Biserica Greciei (1971), Biserica din Etiopia ( 1971), Biserica romano-catolică din Belgia (1972), Biserica Luterană din Suedia (1987), Patriarhia Ecumenică (1978, 1981,1989), Patriarhia Sârbă (1981, 1995) şi Patriarhia Ierusalimului (2000).
A răspuns o vreme de comunităţile ortodoxe române de peste hotare, vizitând de mai multe ori S.U.A. şi Canada, parohiile româneşti din Australia şi Noua Zeelandă şi parohiile din Europa Occidentală.
Între aprilie-iunie 1967 a fost locţiitor de mitropolit al Ardealului, iar în perioada octombrie 1977-aprilie 1978 locţiitor de mitropolit al Olteniei. În repetate rânduri va suplini tot ca locțiitor eparhia Aradului şi o vreme pe cea a Caransebeşului.
Ca ierarh s-a îngrijit de problemele administrative şi gospodăreşti din eparhie, având iniţiative dintre care amintim: construcţia unui nou corp de clădire la Centrul eparhial, asamblarea şi sfinţirea bisericuţei din incinta reşedinţei (1972), reorganizarea Tipografiei arhidiecezane şi înzestrarea cu un local potrivit (1982), organizarea unei colecţii muzeale la catedrala mitropolitană, sprijinirea ridicării şi pictării a zeci de noi lăcaşuri de cult, restaurarea unor monumente istorico-bisericeşti din eparhie, sprijinirea mănăstirilor (ctitorirea în anul 1969 a noii biserici de la mănăstirea Timişeni şi reînfiinţarea mănăstirii Cebza în anul 1993), înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Timişoara (1993) ş.a.
I-a fost acordat titlul de Doctor honoris causa de către Institutul teologic protestant din Cluj (1978), Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad (2003), Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara (2003), Universitatea de Ştiinţe Agricole ale Banatului (2003) şi Universitatea de Vest din Timişoara (2003).
Urmare neobositelor preocupări cărturăreşti, I.P.S. Sa este ales în anul 1992 membru de onoare al Academiei Române. Este preşedintele de onoare a numeroase fundaţii şi societăţi. În anul 1992 este ales membru al Uniunii Scriitorilor din România. I s-a conferit titlul de “cetăţean de onoare” al oraşelor Timişoara, Lugoj şi Caransebeş. În 1997 primeşte premiul conferit de Grupul pentru Dialog Social “pentru întreaga viaţă închinată adevărului, dreptăţii şi libertăţii”. În anul 2000 i se conferă ordinul naţional “Pentru Merit” în grad de Mare Cruce conferit de Preşedinţia României. În decembrie 2007 i s-a conferit de către Consiliul Judeţean Timiş premiul “Pro cultura timisiensis”. În anul 2008 a primit din partea Majestății Sale Regele Mihai I ordinul ”Crucea Casei Regale a României”. La 31 mai 2016 a primit post mortem titlul de Cetățean de onoare al județului Timiș. Între anii 1975-2012 a fost membru în Asociația internațională de studii patristice.
De-a lungul timpului a colaborat la mai multe reviste şi publicaţii: “Învierea” – pe care a fondat-o în anul 1990, “Altarul Banatului”, “Studii teologice”, “Ortodoxia”, “Jurnalul literar”, “Orizont”, “Gândirea”, “Vatra” şi de asemenea la posturi locale şi naţionale de radio şi televiziune.
A trecut la cele veșnice la 28 septembrie 2014 și a fost înmormântat în cripta de sub altarul catedralei mitropolitane la data de 1 octombie același an.
A publicat următoarele cărţi şi volume:
Învăţătura creştină ortodoxă (Timişoara, 1971),
Ieşit-a sămănătorul. Culegere de predici (Timişoara, 1974),
Pedobaptismul de-a lungul vremii (Timişoara, 1975),
Fundamentarea teologică a pedobaptismului (Timişoara, 1979),
Temeiurile învăţăturii ortodoxe (Timişoara, 1981),
Învăţătura ortodoxă despre mântuire (Timişoara, 1983),
Contribuţia Banatului la teologia şi spiritualitatea românească). Studii patristice (Timişoara, 1983),
Culegere de predici (Timişoara, 1984),
Biserica românească din Nord-Vestul ţării în timpul prigoanei hortiste (Bucureşti, 1986),
Patristica mirabilia. Pagini din literatura primelor veacuri creştine (Timişoara, 1987; Iaşi, 2001),
Quo vadis? Studii, note şi comentarii teologice (Timişoara, 1990),
Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare (Timişoara, 1998),
Farmecul scrierilor patristice (Bucureşti, 2002),
Patristica – filosofia care mângâie (Cluj, 2004),
Actualitatea literaturii vechi creştine (Timişoara, 2007),
Pentru mai binele obştesc (Timişoara, 2008),
Pe aripile cuvântului (Timişoara, 2009),
Scrisori pastorale, (Timişoara, 2011).
A tradus din greacă:
Scara raiului (prima ediție la Editura Amarcord, Timişoara, 1994 şi încă alte 8 ediții, ultima la Editura Învierea în anul 2011).
Viaţa Fericitului Pahomie (Bucureşti 1995).
Este iniţiatorul şi coordonatorul colecţiei Comorile pustiei ce a apărut în cadrul Editurii Anastasia.
Alte lucrări în volum:
Origen şi Celsus (Bucureşti, 1999),
Pe baricadele presei bisericeşti, vol.I-II (Timişoara, 2000),
Credinţă şi viaţă (Cluj, 2001),
Pe firul vremii – meditaţii ortodoxe (Bucureşti, 2000),
Popasuri duhovniceşti de la Crăciun la Paşti (Timişoara, 2001),
Miscelaneea patristica (Cluj, 2001).
În anul 1992 a coordonat apariţia lucrării Ortodoxia românească (Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București).
