Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Timișoara, în colaborare cu Fundaţia Creştină ”Părintele Arsenie Boca” organizează o nouă conferinţă din cadrul cursului de spiritualitate. Astfel, miercuri, 6 octombrie a.c., începând cu orele 19, în Amfiteatrul 1 al Facultăţii de Medicină şi Farmacie 2 din Piaţa Maria, scriitorul Dan Lucinescu va susţine prelegerea cu titlul ”Întâlnirea mea cu părintele Arsenie Boca şi mărturii din temniţele comuniste”. Dan Lucinescu a luptat pe cale intelectuală împotriva regimului comunist din România, fiind arestat încă de pe vremea studenţiei şi acuzat de crimă împotriva ordinii sociale, delict de uneltire, instigare contra ordinii sociale, colportare de materiale interzise. Timp de 15 ani a fost întemniţat în închisorile de la Târgu Neamţ, Iaşi, Suceava, Jilava, Piteşti, Gherla, Aiud. De asemenea, a trecut prin ”reeducarea de la Piteşti”, fiind victimă a cruzimii din această închisoare.
Un alt eveniment organizat de Fundaţia Creştină ”Părintele Arsenie Boca” în colaborare cu A.S.C.O.R. şi Mitropolia Banatului va avea loc joi, 7 octombrie a.c. începând cu orele 17, în sala festivă a Mitropoliei şi va avea ca temă prezentarea unor materiale de informare a tinerilor privind problemele actuale cu care se confruntă. Campania ”Vreau să aflu” are ca scop punerea în temă a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 19 ani în legătură cu riscurile
comportamentului libertin promovat prin mass-media. Modulele propuse pentru desfăşurarea seminarului vor fi legate de cinci aspecte: iluzie şi realitate, sexualitatea, dragostea, concepţie şi contracepţie, precum şi soluţii pentru rezolvarea problemelor întâmpinate de tineri. Fiecare modul are ca drept scop implicarea elevilor în acţiuni de promovare a unei conduite responsabile faţă de propriul corp şi faţă de ceilalţi şi se adresează în special
profesorilor de religie, dar şi medicilor şi studenţilor care doresc să se implice.
ASCOR este una dintre primele asociaţii studenţesti din ţară, cu activitate neîntreruptă din 1990, al cărei scop este promovarea credinţei creştine şi a spiritualităţii ortodoxe în mediul universitar şi preuniversitar, în duh filocalic şi în conformitate cu valorile creştine de libertate, moderaţie, bunăcuviinţă şi iubire de aproape. Totodată, ASCOR joacă un rol activ pe scena publică în ceea ce priveşte activismul civic, responsabilitatea socială, apărarea drepturilor tinerilor şi formarea lor ca viitori membri ai societăţii româneşti.