O nouă etapă în implementarea proiectul catehetic “Hristos împărtăşit copiilor”

În cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului, se continuă proiectul catehetic “Hristos împărtăşit copiilor”, care parcurge o nouă etapă privind implementarea sa la nivelul parohiilor.

Dacă în lunile precedente preoţii din cele cinci protopopiate ale eparhiei au participat la cursurile de instruire şi au primit informaţii privind conţinutul tematic al catehezelor, metodele utilizate în predarea cunoştinţelor biblice, modul de atragere şi stimulare a copiilor, modul de organizare a grupelor catehetice, precum şi modalităţile de evaluare şi evidenţă catehetică, începând cu această lună, preoţii implicaţi în programul catehetic îşi vor putea împărtăşi din experienţa lor acele strategii care conduc la reuşită în acţiune, participând lunar la activităţi catehetice demonstrative, susţinute la parohiile unde acest proiect deja se derulează. O asemenea activitate se va desfăşura joi, 26 februarie 2009, începând cu ora 10 la parohia Giarmata din protopopiatul Timişoara.

Această activitate va fi susţinută de către P.C. Pr. Ştefan Marcu, responsabil cu cateheza parohială în cadrul protopopiatului Timişoara. La ea va participa un grup de copii din localitate, precum şi 20 de preoţi din parohiile învecinate. Din partea Centrului eparhial vor fi prezenţi Preoţii consilieri Zaharia Pereş şi Sorin Lungoci.

Acţiunea se înscrie în calendarul de implementare a proiectului „Hristos împărtăşit copiilor” în parohiile din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei.

Leave a Reply