Pastorală la Naşterea Domnului 2008

† N I C O L A E
DIN MILA LUI DUMNEZEU MITROPOLIT AL BANATULUI

Iubitului cler, cinului monahal, dreptcredincioşilor creştini şi creştine, binecuvântare şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos.

Cinstiţi credincioşi şi credincioase,

Din nou a sosit Crăciunul, sărbătoarea trimiterii de către Dumnezeu a Fiului Său unul născut pentru ca să ne ridice din păcatul în care am căzut şi să ne mântuiască. Cu lumina învăţăturii Sale, cu puterea harului Său, cu dragostea şi exemplul vieţii Sale a cucerit inimile şi a revărsat în sufletul oamenilor nădejdea îndreptării şi a izbăvirii.

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul Născut Fiul Său L a dat ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă de veci“ (Ioan 3, 16).

Toată bogăţia învăţăturii Sale şi a harurilor sfinţitoare de om şi toată lucrarea mântuirii noastre în desfăşurarea vremii, Iisus Hristos a lăsat o în Biserica Sa sfântă pe care a întemeiat o cu scump Sângele Său şi „s-a dat pe Sine pentru ea ca s-o sfinţească, cum
spune Apostolul, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt şi ca s o înfăţişeze Sieşi Biserică mărită, neavând pată sau întinăciune ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără prihană“ (Efeseni 5, 25–27).

Dreptmăritori creştini şi creştine,

De ziua Naşterii Domnului se cuvine să facem o scurtă recapitulare a învăţăturii Celui ce s a născut în Vifleem şi a sfintei Biserici pe care El a întemeiat o spre mântuirea noastră.

Noi facem parte din Biserica dreptmăritoare care propovăduieşte învăţătura şi tezaurul moştenite de la Mântuitorul. Biserica este icoana cea mai fidelă a vieţii dumnezeiescului ei Întemeietor.

Biserica este cu adevărat „aşezământul sfânt, întemeiat de Cuvântul cel întrupat al lui Dumnezeu, spre sfinţirea şi mântuirea credincioşilor“. De peste două mii de ani ea n a avut alt scop decât mântuirea sufletească a fiilor ei. În sanctuarul ei se află depozitat
elementul divin întreg şi tot tezaurul spiritual moştenit de la Mântuitorul. „Ea este o viaţă nouă cu Hristos şi în Hristos, condusă de Duhul Sfânt“. Ea este „una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică“, după cum mărturisim în simbolul credinţei.

Cea dintâi însuşire a Bisericii este aceea de a păstra adevărul credinţei şi învăţăturii Domnului Hristos nemodificat, adevărul propovăduit de Sfinţii Apostoli şi dezvoltat şi întărit de Sfinţii Părinţi şi sinoadele ecumenice. Ea n a adăugat, nici n a lăsat nimic din ceea ce a moştenit de la Întemeietorul ei. Încât cu drept cuvânt ea se poate numi ceea ce zice Apostolul, „stâlpul şi întărirea adevărului“ (I Timotei 3, 15).

După învăţătura şi concepţia Bisericii noastre, modelul vieţii în Dumnezeu este Iisus Hristos. Suntem atâta de creştini cât duh am luat din duhul lui Iisus Hristos. Viaţa noastră trebuie să o conformăm după chipul şi asemănarea Lui. „Să creştem în toate privinţele – după cum spune Apostolul – la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos“ (Efeseni 4, 13–14). Mântuirea noastră vremelnică şi veşnică nu o putem obţine decât prin năzuinţa noastră permanentă de a ne face asemenea Lui.

Iisus Hristos ne a adus harul sfinţitor pe care ni l împărtăşeşte Biserica prin cele şapte Taine ale ei. Harul e o bogăţie de lumină şi o putere dumnezeiască ce pătrunde în adâncimile sufletului şi l înalţă la viaţă, purificându l, încălzindu l şi luminându l. Sfântul Vasile cel Mare spune că Duhul Sfânt „revarsă peste toţi harul întreg, de care se bucură toţi şi se împărtăşesc după măsura şi capacităţile lor, căci pentru posibilităţile Duhului nu e măsură“. Biserica nu poate concepe viaţa fără har. La mântuirea sufletească lucrează întâi harul lui Dumnezeu şi apoi credinţa şi faptele bune ale credinciosului.

Biserica este depozitara şi păstrătoarea harului. Prin Biserică, păstrăm legătura cu Dumnezeu şi ne câştigăm mântuirea sufletului. Duhul Sfânt lucrează prin Biserică, precum sufletul lucrează prin trupul omului. „Ceea ce este sufletul pentru trupul omului, scria Fer. Augustin, acesta este Duhul Sfânt pentru Trupul lui Hristos, care este Biserica. Sfântul Duh lucrează în toată Biserica, ceea ce lucrează sufletul în toate mădularele unui singur trup“. După concepţia noastră, Biserica este un imens univers creştin, care îi cuprinde şi pe cei ce trăiesc în prezent şi pe cei ce au trăit şi au plecat din lumea aceasta, şi pe îngeri şi pe sfinţi. Ea este un „cer nou şi pământ nou“, după cum spune proorocul Isaia (Isaia 65, 17). Ea este condusă prin ierarhiile cereşti şi pământeşti, în frunte cu Iisus Hristos, care este capul ei (Efeseni 1, 22).

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Împărtăşindu vă aceste gânduri, să rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să umblăm în lumina păcii şi a dragostei lui Hristos, să respectăm legile, să cinstim pe toţi semenii, să ne sprijinim şi să ne ajutăm ca fraţi adevăraţi.

„Îmbrăcaţi vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o prefaceţi în pofte“ (Romani 13, 14) spune Sfântul Apostol Pavel. „Nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine“ (Romani 14, 71).

„Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să ne dea să gândim la fel unii pentru alţii în Hristos Iisus“ (Romani 15, 5). „Dumnezeul nădejdii să ne umple de toată bucuria şi pacea“ (Romani 15, 13).

Praznicul Naşterii Domnului şi Anul Nou în care intrăm peste câteva zile, să ne aducă tuturor gânduri senine, mulţumire, sănătate, dragoste de muncă, bună voire şi propăşire întru toate.

Tuturor să ne dea Domnul pace, înfrăţire, bună înţelegere şi înflorire spre toate cele bune.

Să avem parte de un praznic fericit şi îndestulat, precum şi de un an nou plin de toate bunătăţile trupeşti şi sufleteşti.

Al vostru rugător către Dumnezeu,
† Nicolae
Arhiepiscop şi Mitropolit

Dată în reşedinţa mitropolitană din Timişoara, cu prilejul sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului din anul mântuirii 2008.

Leave a Reply