Centrul de pelerinaje „ Partoş”, al Mitropoliei Banatului, propune trei pelerinaje de suflet în cursul lunii noiembrie pentru credincioşii bănăţeni. În cadrul acestora, vor fi vizitate atât mănăstiri din judeţul Timiş, cât şi din judeţele Gorj şi Vâlcea.
Primul pelerinaj al lunii noiembrie organizat de Arhiepiscopia Timişoarei va avea loc la Mănăstirea Săraca, din judeţul Timiş, în data de 8 noiembrie, de praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Al doilea pelerinaj va fi organizat în perioada 19-20 noiembrie la mai multe aşezăminte monahale cu tradiţie din curpinsul Mitopoliei Olteniei. Cu această ocazie vor fi vizitate mănăstirile Lainici, Polovragi, şi Crasna, din judeţul Gorj, precum şi Arnota, Hurezi, Cozia, Turnu şi Bistriţa, din judeţul Vâlcea.
Al treilea pelerinaj va fi organizat în data de 28 noiembrie, la Mănăstirea Prislop, din cadrul Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Cu acest prilej, pelerinii vor vizita complexul mănăstiresc şi vor participa la slujba de pomenire a Părintelui Arhimandrit Arsenie Boca, oficiată cu ocazia împlinirii a 21 de ani de la trecerea sa la Domnul.
În cursul celor trei pelerinaje, credincioşii participanţi vor fi însoţiţi de un preot delegat din Arhiepiscopia Timişoarei, care le va asigura asistenţă spirituală şi îi va familiariza cu locurile, mănăstirile şi celelalte obiective vizitate. Cei care doresc să participe la pelerinajele organizate de Mitropolia Banatului se pot adresa pentru mai multe informaţii la sediul de la Centrul Eparhial din Timişoara, de pe strada C.D. Loga nr. 7, precum şi la următoarele adrese de contact: tel. 0754049760 sau e-mail: office.partos@yahoo.com. Responsabilul Centrului de pelerinaje „ Partoş” este Beatrix Pîrvu.