Mitropolitul Vasile Lazarescu s-a născut la 1 ianuarie 1894 în localitatea Corneşti (fostă Jadani), jud. Timiş. După absolvirea şcolii medii, a urmat cursurile Liceului de Stat din Timişoara, apoi pe cele ale Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, obţinând apoi doctoratul în Teologie (1919). În paralel a urmat studii de Pedagogie şi Filosofie la Universităţile din Budapesta, Viena şi Cernăuţi (absolvite în anul 1920).
A fost numit pe rând, prin concurs, profesor de Dogmatică, Apologetică şi Morală la Institutul teologic din Sibiu (1920 – 1924), apoi profesor de Dogmatică şi Apologetică la Academia teologică din Oradea (1924-1933), unde totodată a fost şi duhovnic (1926-1933). Pentru o vreme a fost redactor al foii eparhiale „Legea Românească” din Oradea (1925-1931).
A urcat pe rând treptele slujirii în Biserică, fiind mai întâi hirotonit preot necăsătorit, apoi fiind numit protopop (1926). S-a călugărit în anul 1928 la mănăstirea Hodoş-Bodrog, apoi a primit rangul de protosinghel (1928) şi pe cel de arhimandrit (1929). La 21 octombrie 1933 este ales episcop al Caransebeşului, fiind hirotonit în catedrala de acolo la 31 decembrie 1933 şi înscăunat la 15 aprilie 1934.
Înfiinţându-se în anul 1939 Episcopia Timişoarei, la 12 iunie 1940 este ales episcop al Timişoarei, fiind înscăunat la 25 martie 1941, în actuala biserică a parohiei Timişoara Iosefin. Prin ridicarea eparhiei în rang, în anul 1947 devine arhiepiscop al Timişoarei, apoi mitropolit al Banatului fiind instalat la 26 octombrie 1947, în catedrala mitropolitană. În timpul arhipăstoririi sale a stăruit pentru redeschiderea unor mănăstiri din Banat (Săraca, Partoş, Sf. Ilie de la Izvor, Lipova, Cebza), a îndrumat lucrările de zidire a catedralei din Timişoara (sfinţită la 6 octombrie 1946), activitatea Academiilor teologice din Caransebeş şi Oradea, refugiate la Timişoara după 1941, a buletinelor eparhiale: ,,Foaia Diecezană“ – Caransebeş , „Biserica Bănăţeană“ – Timişoara şi a revistelor „Duh şi Adevăr”, „Mitropolia Banatului”, „Calendarul Eparhial” ş.a.
Ca episcop al Timişoarei şi apoi, arhiepiscop şi mitropolit, s-a implicat direct în construirea catedralei mitropolitane şi în achiziţionarea actualelor clădiri ale reşedinţei şi centrului eparhial.
A publicat volumele: Pârga darului. Cuvântări (Caransebeş, 1936), Praznic luminat. Gânduri de sărbători (Caransebeş, 1940), În ce ne deosebim… ? (Timişoara, 1958) şi numeroase alte studii, articole, traduceri, recenzii, cuvântări, pastorale, în periodicele amintite sau în ,,Anuarele Academiei teologice Andreiane” şi în „Revista Teologică“ – Sibiu.
La cererea autorităţilor comuniste, a fost pus în retragere de către Sfântul Sinod la 18 decembrie 1961 şi închinoviat la mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti, ca monah.
A trecut la cele veşnice în ziua de 21 februarie 1969, la mănăstirea Cernica, fiind înhumat, în cripta familială din localitatea Corneşti. În aprilie 1993, conducerea Mitropoliei Banatului, a organizat ceremoniile de deshumare a osemintelor şi de transportare a lor în catedrala mitropolitană din Timişoara, unde, în prezenţa ierarhilor Mitropoliei şi a numeroşi clerici şi credincioşi, au fost reînhumate în necropola mitropoliţilor, de sub altarul catedralei.
Personalitatea sa luminoasă, parcurge anii şi vremurile, fiindu-ne tuturor, pildă de slujire a Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos.
Veşnică să îi fie pomenirea, din neam în neam!
