Episcopia Timişoarei s-a înfiinţat prin Decretul regal din 7 noiembrie 1939. Până la alegerea ierarhului titular eparhia a fost gestionată de episcopii Andrei Magieru al Aradului (1939 – 1940) şi Nicolae Popoviciu al Oradiei (1940 – 1941). În 1941 este înscăunat episcopul Vasile Lazarescu ca prim episcop al Timişoarei. În aprilie 1947 episcopia se ridică la rangul de arhiepiscopie, iar în iulie acelaşi an se înfiinţează Mitropolia Banatului a cărei prim mitropolit, dr. Vasile Lazarescu este instalat la 26 octombrie 1947. Acesta păstoreşte până la retragerea dictată de raţiuni politice survenită în anul 1961.
Din 1962 până în anul 2014 păstoreşte mitropolitul dr. Nicolae Corneanu, având de-a lungul vremii ca episcopi vicari pe: Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei al Aradului (1976 – 1984), Prea Fericitul Părinte Daniel Ciobotea Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (aprilie – iunie 1990) şi Prea Sfinţitul Episcop Lucian Mic al Caransebeşului (2000-2006). Actualmente funcţia de episcop-vicar este deţinută de către Prea Sfinţitul Episcop-vicar Paisie Lugojanul.
Parte componentă a Mitropoliei, Arhiepiscopia Timişoarei îi cuprinde pe toţi credincioşii ortodocşi români din judeţul Timiş. La ultimul recensământ din ianuarie 2002, aceştia reprezentau aproximativ 78% din populaţia judeţului.
ÎPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului
În urma trecerii la Domnul a Înaltpreasfinţitului dr. Nicolae Corneanu pe data de 28 septembrie 2014, Arhiepiscopia Timişoarei este condusă de către ÎPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.
În cele ce ţin de administrarea spirituală şi canonică a eparhiei ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului este ajutat de către P.S. Episcop-vicar Paisie Lugojanul, ales de către Sfântul Sinod în 9 februarie 2006.
PS Paisie Lugojanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei
Pentru problemele de ordin administrativ, ierarhul este ajutat de un vicar eparhial, consilierii administrativi, de corpul de inspecţie şi control şi de personalul de la Centrul Eparhial.
Organul deliberativ al eparhiei este Adunarea Eparhială alcătuită din 30 de reprezentanţi ai clerului şi credincioşilor, iar organul executiv este Consiliul Eparhial care se întruneşte lunar şi ia în discuţie toate problemele administrative, culturale, economice şi de asistenţă socială ale eparhiei. Abaterile disciplinare ale clerului sunt supuse judecăţii Consistoriului Eparhial. Eparhia are reprezentanţii ei în Adunarea Naţională Bisericească.
În ce priveşte organizarea eparhiei în teritoriu, în cuprinsul eparhiei la ora actuală funcţionează şase protopopiate: Timişoara I, Timişoara II, Lugoj, Făget, Deta şi Sânnicolau Mare.
Repere istorice
Majoritatea istoricilor sunt de părere că introducerea creştinismului în Banat a avut loc după ocuparea Daciei de către armata romană condusă de împăratul Traian şi transformarea ei în provincie a Imperiului roman. În acest sens există numeroase mărturii arheologice descoperite în Banat, numit atunci Dacia Malvensis sau Dacia Ripensis, semnificative fiind urmele paleocreştine de la Morisena, Orşova, Cenad şi Tibiscum datând din secolul al IV-lea.
În timp, Banatul va înregistra forme de viaţă bisericească deosebit de complexe, de la parohii şi mănăstiri până la episcopii şi mitropolie toate “răsăritene”, dată fiind influenţa Bizanţului deosebit de puternică în această zonă, mărturie fiind mănăstirile “Sfântul Ioan Botezătorul” de la Morisena ctitorită de voievodul Ahtum (1002) sau “Sfântul Gheorghe” de la Maidan întemeiată de Cenad, urmaşul lui Ahtum (1028).
Aşezat, în trecut, între Orient şi Occident, neamul românesc din Banat a trăit ororile războaielor, fiind de multe ori teatrul unor scene de luptă. Ocupaţia otomană, prozelitismul apusean, cărora s-a adăugat ocupaţia habsburgică cu consecinţe nefaste, au creat şi Bisericii multe greutăţi. Cu toate acestea, după anul 1232 va lua fiinţă episcopia din Mehadia dependentă de mitropolia Severinului şi respectiv episcopia Timişoarei, după 1557. Ulterior apare o episcopie şi la Caransebeş în anul 1720, împărţindu-şi însă sediul cu Vârşeţul. Lipsa ierarhiei superioare proprii va fi suplinită prin ataşarea fie de episcopii transilvăneni fie de cei ai Râmnicului, fapt ce va demonstra apartenenţa la acelaşi neam şi la aceeaşi lege a locuitorilor de aici. Cu toate că unii ierarhi care au păstorit în Banat purtau numele de “mitropolit” (ex. Nifon la 1613, Iosif cel Nou de la Partoş la 1650), abia în anul 1720 mitropolitul Moise Petrovici al Belgradului reuşeşte să obţină din partea habsburgilor recunoaşterea jurisdicţiilor asupra eparhiilor din Banat, mutând sediul mitropoliei la Timişoara. Se ştie şi că, la Marea Adunare de pe “Câmpia libertăţii” din Lugoj ţinută între 15/27 iunie 1848 tribunul Eftimie Murgu va înscrie printre revendicările românilor şi recunoaşterea “obişnuitului lor mitropolit” de la Timişoara.
Începând cu anul 1865 eparhia Caransebeşului va funcţiona independent prin desprinderea de Vârşeţ, de ea depinzând de acum parohiile din jumătatea sudică a Banatului, partea de nord aflându-se sub jurisdicţia episcopiei Aradului. Cele două centre vor răspunde noilor cerinţe prin contribuţia la formarea noilor preoţi în “institutele teologice” pe care le aveau în subordine, înfiinţarea de tipografii la care se vor publica cărţi religioase, reviste oficiale, precum şi literatură românească, zidirea de biserici, întemeierea de parohii şi mănăstiri, educaţia credincioşilor, etc.
Biserica ortodoxă română din Banat va ajunge la dezvoltarea pe care şi-o dorea mult mai târziu, odată cu reînfiinţarea episcopiei din Timişoara (1939), dar mai ales prin ridicarea ei la rangul de arhiepiscopie şi totodată crearea Mitropoliei Banatului la data de 3 iulie 1947. Primul mitropolit al Banatului, dr. Vasile Lazarescu, va fi întronizat la 26 octombrie acelaşi an.
Noua mitropolie avea ca sufragane Arhiepiscopia Timişoarei şi Episcopia Caransebeşului. Din nefericire însă, acea perioadă a fost marcată de încercările regimului comunist ateu care dorea prin orice mijloace consolidarea ideologiei sale. Unul din mijloace era lichidarea religiei prin persecutarea tuturor Bisericilor şi comunităţilor religioase. În aceste condiţii dramatice Episcopia Caransebeşului a fost desfiinţată fiind contopită cu cea a Timişoarei sub titulatura “Arhiepiscopia Timişoarei şi Caransebeşului”. Episcopia Aradului se va afilia la Mitropolia Banatului pentru a nu rămâne aceasta cu o singură eparhie sufragană.
Schimbările profunde de după Decembrie 1989 impuneau ca o reparaţie reactivarea celei de a treia eparhii a Mitropoliei Banatului, eveniment realizat în anul 1994 odată cu instalarea nou alesului ierarh al Caransebeşului, episcopul Emilian Birdaş. De câţiva ani Mitropolia Banatului a fost îmbogăţită prin înfiinţarea a încă două episcopii sufragane peste hotare: Episcopia ortodoxă română din Ungaria (Gyula) în anul 1999, menită să satisfacă trebuinţele spirituale ale românilor ortodocşi din această ţară şi Episcopia ortodoxă română a Vârşeţului (Serbia şi Muntenegru), în anul 2001.
În anul 2009, sub înţeleapta cârmuire a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a înfiinţat Episcopia Devei şi Hunedoarei, ca sufragană a Mitropoliei Banatului. Primul episcop în persoana Preasfinţitului Gurie Georgiu a fost instalat la Deva în luna noiembrie 2009.
În acelaşi an Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotârât ca Episcopia Daciei Felix cu reşedinţa la Vârşeţ – Serbia şi Episcopia Gyulei cu reşedinţa la Gyula – Ungaria să treacă din jurisdicţia Mitropoliei Banatului în jurisdicţia directă a Patriarhiei Române.
Actualmente Mitropolia Banatului funcționează cu trei eparhii: Arhiepiscopia Timișoarei, Arhiepiscopia Aradului și Episcopia Caransebeșului.
