Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae, miercuri 8 februarie, a avut loc întrunirea Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) din eparhia Timişoarei. Aceasta s-a desfăşurat în prezenţa Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojanul, în sala de festiviăţi a reşedinţei mitropolitane.
La întâlnire au participat protopopii celor şase protoierii ale eparhiei, precum şi reprezentanţii comisiei de cenzori. În deschiderea şedinţei, după rostirea rugăciuniii „ Tatăl nostru”, pr. Valentin Boancheş, preşedintele CAR, a prezentat darea de seamă pe anul 2011, iar Elena Blidaru, contabilul CAR, a înfăţişat bilanţul şi proiectul de buget pe anul în curs. În continuare, au avut loc luări de cuvânt din partea celor prezenţi, care au evidenţiat buna organizare a CAR, dar şi eficienţa sa în rezolvarea nevoilor financiare a preoţilor. Dintre hotărârile luate în cadrul Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc a Arhiepiscopiei Timişoarei amintim, modificarea ajutorului de deces la 4.000 de lei pentru titularul de fişă şi modificarea cuantumului de împrumut pentru personalul clerical, cu o vechime minimă de 5 ani, la 10.000 de lei, restituibil în 24 de luni.
Caută pe site
Construim Catedrala Mântuirii Neamului
Banatul – casa etniilor
Tabere de vară
Calendarul zilei
Şcoli Teologice
Proiecte catehetice
- Conferința Internațională de Teologie – IOCS
- Simpozionul internațional Polis & Paidea
- Alege Şcoala!
- Concursul Național catehetic – Biserica – familia românilor de pretutindeni
- Hristos împărtăşit copiilor
- Proiectul – Îngerii copilăriei
- Concursul Național – Tradiție și spiritualitate în satul românesc
- Concursul Național Catehetic – HRISTOS: sufletul satului meu
- Concursul catehetic – Iubirea lui Hristos în familia mea
- Concursul catehetic – Rugăciunea în viața mea
ALBUM FOTO – ACTIVITĂȚI CATEHETICE
Publicaţii bisericeşti
Album de artă
Documente