Sesiunea de formare a preoţilor din protopopiatul Lugoj în cadrul proiectului “Alege Şcoala!”

În perioada 16-17 noiembrie 2011, la Valea lui Liman, 15 preoţii din protopopiatul Lugoj vor participa la sesiunea de formare de formatori în cadrul proiectului „Alege Şcoala!”.
Timp de două zile, participanţii cuprinşi în program vor fi formaţi pentru a putea contribui la prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi la prevenirea delincvenţei juvenile prin dezvoltarea la nivel parohial a unor soluţii alternative de tip „şcoala de duminică”.

Printre temele abordate în cadrul seminarului se vor regăsi:
– Asumarea vocaţiei de părinte în familie;
– Impactul “culturii” televizorului asupra educaţiei copilului;
– Criza valorilor şi lipsa de modele în relaţia Biserică-Şcoală-Familie;
– Drama abandonului şcolar. Reflecţia şi soluţia pastorală a Bisericii;
–  Metode practice de educaţie religioasă în parohie.

Proiectul urmăreşte dezvoltarea unor comportamente şi atitudini pozitive faţă de şcoală şi semeni pentru copiii din mediul rural şi urban, cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani, aceştia fiind asistaţi în însuşirea educaţiei morale de bază, în dezvoltarea motivaţiei necesare rămânerii în şcoală prin intermediul participării la „şcoala de duminică”, la concursuri şi la tabere de creaţie.

Peste 270 de copii din protopopiatul Lugoj, atât din mediul rural, cât şi urban, cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani, vor beneficia de sprijin pentru a nu abandona şcoala. În afară de participarea la „Şcoala de duminică“, copiii vor lua parte la concursuri şi tabere de creaţie cu caracter educativ şi catehetic.

Acest proiect se desfăşoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fiind implementat de Fundaţia World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului.

Proiectul se încadrează în linia de finanţare a proiectelor strategice nr. 61, „A doua şansă în educaţie”, axa prioritară 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, domeniul major de intervenţie 2.2 „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Sesiunea de formare va fi susţinută de Pr. Sorin Lungoci, expert formator în cadrul proiectului şi de Gabriel Iordache, coordonator din partea organizaţiei World Vision România.

Comments are closed.