În Duminica a 3-a din postul Sfintelor Paști, numită și Duminica Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul comunității parohiale din Giroc. Înaltpreasfinția Sa a participat, în biserica cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de părintele paroh Marius Șonea, părintele Adrian Covan și arhid. ing. Timotei Anișorac, consilier eparhial. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Giroceana, condus de prof. dr. Mircea Sturza. După otpustul slujbei, Mitropolitul Banatului a rostit o omilie referitoare la fragmentul evanghelic duminical, narat de evanghelistul Marcu (8, 34-38; 9, 1).
În continuare, Părintele Mitropolit Ioan, împreună cu soborul slujitor, a săvârșit slujba de sfințire a noilor cruci, care vor fi așezate pe turlele noii biserici parohiale. Alături de credincioși, la eveniment, au participat și reprezentanții autorităților locale și județene. La final, Înaltpreasfinția Sa a exprimat cuvinte de apreciere și gratitudine pentru toți ostenitorii și binefăcătorii care au contribuit la edificarea monumentalului lăcaș de cult.