Sfinţirea iconostasului parohiei Giarmata Vii

În Duminica femeii samarinence, 17 mai 2009, Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit, din încredinţarea Înalt Prea Sfinţiei Sale Nicolae al Banatului, în parohia Giarmata Vii, protopopiatul Timişoara.

La Sfânta Liturghie credincioşii parohiei au umplut biserica pentru a participa la slujbă şi la binecuvântarea noului iconostas al bisericii. Iconostasul sfinţit în această duminică a fost lucrat de către Profesorul Dan Pintilie din Bacău, iar picturile au fost realizate în culori vii de către Profesorul Ioan Sulea Gorj din Timişoara, care a pictat în urmă cu 30 de ani icoana Pantocrator din această biserică, icoană ce a constituit examenul de licenţă pentru obţinerea titulaturii de pictor bisericesc.

Prea Sfinţia Sa Paisie Lugojanu a săvârşit totodată sfinţirea întru preot a diaconului Cristian Gabriel pentru parohia Percosova. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul pe patru voci, pregătit cu migală şi cu dragoste de către Părintele Profesor Dr. Nicolae Belean timp de câteva luni de zile.

La Dumnezeiasca Liturghie au fost prezente oficialităţile din Giarmata Vii, dintre cei şapte consilieri locali ai Primăriei cinci fiind membri activi ai corului bisericesc.

Efortul material făcut de către soţii Bărbulescu în amintirea şi spre pomenirea unicului lor fiu, Valentin, plecat prea timpuriu din viaţa aceasta, a fost apreciat şi de către Prea Sfinţitul Părinte Episcop, alături de părintele paroh, şi de oficialităţile care au luat cuvântul şi nu în ultimul rând, de către credincioşi.

În cuvântul de învăţătură Ierarhul a vorbit despre credinţă. Lipsa noastră de credinţă şi de dorinţă de cunoaştere a Lui Dumnezeu în profunzimea Sa – pentru că nu suntem dispuşi să facem niciun efort în acest sens – această sărăcie duhovnicească a noastră să se preschimbe, prin pronia Lui Dumnezeu, în virtuţi şi în bogăţia darurilor primite de la Dumnezeu, ca merinde pentru viaţa de veci.

Să încercăm, asemenea femeii samarinence din Evanghelia citită în această duminică, să alungăm necredinţa din minte şi din inimă, făcându-le sălaş Domnului Hristos şi Învăţăturii Sale. Iar noi să ne transformăm în apostoli ai Lui Hristos, asemenea celei de alt neam, căreia S-a descoperit Mântuitorul ca Mesia Cel aşteptat de toate neamurile.

Leave a Reply