O jumătate de secol. Atât a trecut din clipa în care Înaltpreasfinţia Sa Nicolae a fost înscăunat ca Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului. Sunt 50 de ani în care Î.P.S. Nicolae i-a păstorit pe credincioşii ortodocşi din Banat cu har, cu o dăruire şi o bunătate ieşite din comun, chiar şi pentru un om al Bisericii.
Ce a însemnat această perioadă? Fiecare dintre noi se raportează, probabil, în alt fel la Mitropolitul Banatului. În ceea ce mă priveşte, respect deciziile şi acţiunile Înaltpreasfinţiei Sale, în ciuda controverselor pe care, nu o dată, acestea le-au iscat. Spun acest lucru deoarece ştiu că Mitropolitul Nicolae este cel care a reuşit să transforme Timişoara şi Banatul într-un model european de ecumenism şi înţelegere interconfesională. Ştiu că Mitropolitul Nicolae a avut puterea de a recunoaşte atunci când a greşit şi de a-i îndemna şi pe alţii să îşi mărturisească greşelile, ca un pas necesar pentru a obţine iertarea. Ştiu că Mitropolitul Nicolae a avut puterea de a-i ierta pe cei care au greşit faţă de el, chiar dacă aceştia nu şi-au mărturisit niciodată greşelile.
Mă bucură faptul că sunt contemporan cu momentul în care aniversăm 50 de ani de la înscăunarea ÎPS Nicolae ca Mitropolit al Banatului. Am avut privilegiul ca, în calitate de primar al municipiului Timişoara, să îi acord titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului nostru. Este, probabil, cel mai în drept să aibă acest titlu pentru că, prin toată activitatea sa, Î.P.S. Nicolae a depăşit graniţa de înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, devenind un simbol al Timişoarei de care astăzi, parcă mai mult decât oricând, avem nevoie.
La mulţi ani, Înaltpreasfinţia Voastră!
Gheorghe Ciuhandu
Primarul Municipiului Timişoara