Slujba de Crăciun la Catedrala din Timişoara

Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie la praznicul Naşterii Domnului, în Catedrala mitropolitană, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujba de Crăciun au participat numeroşi credincioşi şi oficialităţi locale şi judeţene. În cadrul Sfintei Liturghii, pr. Daniel Trăilă, ecleziarhul Catedralei, a citit Pastorala de Crăciun a Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, adresată clerului, cinului monahal şi drept-măritorilor creştini din Eparhia Timişoarei.

Cu acest prilej, Chiriarhul a îndemnat credincioşii la bucurie duhovnicească şi nădejde în mai bine, deoarece prezenţa trupească a Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ este dovada vie şi puternică a împlinirii făgăduinţei lui Dumnezeu dată strămoşilor noştri, a dragostei Sale părinteşti şi a purtării Sale de grijă faţă de noi oamenii.

După slujbă, clericii şi credincioşii prezenţi au cântat colinde  în cinstea slăvitului praznic al Naşterii Domnului.

 În încheiere, Preasfinţitul Paisie Lugojanul a transmis tuturor îndemnul de a cinsti aşa cum se cuvine această sfântă zi, bucurându-ne de tot ceea ce Bunul Dumnezeu ne-a dăruit, însă neuitând de cei mai puţin fericiţi şi singuri, care au nevoie de dragostea şi ajutorul nostru. Îndreptându-ne atenţia spre aceştia, vom deveni şi noi bine-vestitori ai bucuriei adusă în lume de Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, bucuria şi mântuirea noastră.

Comments are closed.