În Duminica a VI-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a slujit Sfânta Liturghie în biserica parohiei Timişoara-Fratelia, din cadrul protopopiatului Timişoara I.
În cadrul slujbei, ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi slujitori ai parohiei, condus de pr. Ioan Drăgănescu, parohul bisericii.
La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi, printre care foarte mulţi copii, au primit împărtăşirea cu Sfintele Taine. În acest sens, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, în cuvântul de învăţătură rostit, a subliniat importanţa Sfintei Euharistii în viaţa şi în buna creştere a copilului, arătând că mama este datoare să-l pregătească pe prunc pentru primirea lui Hristos, încă din pântecele ei.
În finalul slujbei, pr. paroh Ioan Drăgănescu a mulţumit Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului pentru purtarea de grijă şi dragostea părintească arătate faţă de credincioşii parohiei Fratelia, iar Preasfinţitului Părinte Paisie pentru binecuvântarea şi bucuria slujirii împreună a Dumnezeieştii Liturghii.
Parohia Timişoara- Fratelia cuprinde 5.030 de familii cu 20.450 credincioşi şi are ca paroh pe pr. Ioan Drăgănescu. Slujbele religioase sunt oficiate în biserica cu hramul „Sf. Ap. Petru şi Pavel“, ridicată în anul 1963 şi sunt oficiate de cei partu slujitori ai parohiei, pr. Ioan Drăgănescu, pr. Iosif Ciocloda, pr. Ioan Bălăngean şi diacon Alexandru Ranca.
Hrisovul pictat în interiorul bisericii, pe latura de apus, menţionează că piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 22 septembrie 1940, prins strădania preotului paroh Victor Faur şi a credincioşilor. Însă, din cauza vicisitudinilor vremii, lucrările de ridicare a sfântului lăcaş au fost sistate până în anul 1963, când au fost reluate prin purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, de către credincioşii parohiei conduşi de pr. paroh Dimitrie Botău. În urma unui lung şir de ani de năzuinţe şi eforturi din partea credincioşilor şi a preoţilor parohiei Timişoara Fratelia, lucrările de construcţie a bisericii au fost finalizate în anul 1964, aceasta fiind târnosită de Întâistătătorul Banatului la data de 26 aprilie 1964. Lucrările de pictură- în tehnica fresco- au fost realizate ulterior, între anii 1983-1985, în timpul păstoririi preoţilor Eugen Iancu şi Mircea Barzu, de către pictorul bisericesc Vasile Muntean din Covasna, ajutat de Silviu Dîrstaru şi Sorin Hosu.