Slujire arhierească în parohia Timişoara-Calea Aradului

În duminica a V-a după Paşti, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Timişoara – Calea Aradului, Protopopiatul Timişoara I. La orele dimineţii, ierarhul a fost întâmpinat de pr. Iosif Hânda, parohul bisericii, alături de ceilalţi slujitori ai parohiei şi de un număr mare de enoriaşi. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Preasfinţitul Paisie, care a tălcuit Evanghelia de la Ioan 4, 5-42, în care este relatată convorbirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu femeia Samarineancă.
La momentul potrivit din slujbă, numeroşi credincioşi, dintre care foarte mulţi copii s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. La finalul slujbei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul a transmis din partea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului binecuvântarea şi purtarea Sa de grijă pentru slujitorii şi credincioşii parohiei. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Theophoros” al Arhiepiscopiei Timişoarei, condus de diac. dr. Ionut-Alexandru Ardereanu.

Biserica “Adormirea Maicii Domnului” a fost ridicată cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, între anii 1999 şi 2002, prin râvna şi jertfelnicia enoriaşilor Parohiei Timişoara – Calea Aradului şi prin strădania pr. paroh Iosif Hânda.

Comments are closed.