În Duminica a XXVI- a după Rusalii, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei a slujit la biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” a Parohiei Timişoara Cetate. Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ierarhul a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul unui număr mare de credincioşi ai bisericii. În această duminică, prima din postul Naşterii Domnului, a fost citită Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul Anului Omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de către Preasfinţia Sa Paisie Lugojanul, ca un îndemn folositor pentru conducătorii de astăzi, care trebuie să slujeacă semenilor lor şi să susţină Biserica, în toate activităţile pe care aceasta le desfăşoară, dar mai ales în cel al asistenţei sociale şi medicale. La final, Preasfinţitul Paisie a transmis binecuvântarea şi rugăciunile Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, preoţilor slujitori, credincioşilor, precum şi autorităţilor locale şi cadrelor militare prezenţi la evenimentul religios.
Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” a Parohiei Timişoara Cetate a fost sfinţită prima oară în anul 1935, în timpul lui Carol al II-lea, de episcopul militar dr. Ioan Stroia de Alba-Iulia şi de episcopul dr. Grigore Gheorghe Comşa al Aradului. Aceasta a purtat hramul „Învierea Domnului” şi a fost timp de mai mulţi ani biserică militară, aflându-se sub administraţia Primăriei Timişoara.
Biserica a fost sfinţită pentru a doua oară la 26 octombrie 2000, de Înaltpreasfinţitul Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi ţinând cont de trecutul său, biserica a fost pusă sub ocrotirea unuia dintre cei mai reprezentativi sfinţi ostaşi ai Bisericii, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Construcţia actuală datează din anii 1740-1750 şi este unul dintre cele mai vechi aşezăminte din oraş păstrate, alături de Spitalul Militar, Tribunal şi Complexul Bastion, şi face parte din complexul arhitectural al Cetăţii vechi a Timişoarei.
Pictura lăcaşului de cult a fost realizată între anii 2000 şi 2003, de către familia de pictori bisericeşti Ion şi Ana Bădilă.
În prezent, Parohia Timişoara Cetate cuprinde aproximativ 730 de familii cu 1162 credincioşi, paroh fiind părintele Marcel Vlaicu.