Spectacol de gală la Sala Capitol din Timişoara

Sala Capitol din Timişoara va găzdui vineri, 11 octombrie de la ora 19,00,  un spectacol de gală, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înfrăţirea oraşelor Timişoara şi Rueil-Malmaison (Franţa) cu participarea extraordinară a pianistului francez Pascal Amoyel, a orchestrei Filarmonicii Banatul şi a coralei de muzică bizantină Kinonia a Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Spectacolul intitulat „Libertatea are chipul lui Dumnezeu”, în regia lui Gavriil Pinte, este realizat după Jurnalul Fericirii, de Nicolae Steinhardt.  Evenimentul este organizat cu sprijinul Mitropoliei Banatului, Primăria Timişoara, Filarmonica Banatul, Asociaţia pentru un Pământ Fericit şi Asociaţia Culturală Kratima.

Comments are closed.