Vizită la şcoala “ Sfântul Antim Ivireanul” din Timişoara

         Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a efectuat în cursul zilei de marţi, 2 octombrie, o vizită la şcoala ortodoxă “ Sfântul Antim Ivireanul”din Timişoara.

Ierarhul, însoţit de membrii ai Consiliului eparhial, s-a întâlnit cu profesorii şi a vizitat sălile de clasă, binecuvântându-i pe copii. Cu acest prilej a fost cercetată situaţia unităţii nou înfiinţate, având loc recepţia finală a lucrărilor de modernizare intreprinse la imobilul pus la dispoziţie de Primăria Municipiului Timişoara.

Unitatea de învăţământ, inaugurată în această toamnă, a fost înfiinţată la iniţiativa asociaţiei Pro Logos din Timişoara şi se află sub patronajul Arhiepiscopiei Timişoarei. Noua şcoală timişoreană, funcţionează într-o clădire complet renovată de 350 mp, dotată cu toate cele necesare desfăşurării în cele mai bune condiţii a orelor de clasă. Programul de studiu al unităţii de învăţământ respectă întocmai programa şcolară aprobată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, completând-o cu activităţi educative cu specific creştin-ortodox.  Şcoala oferă posibilitatatea înscrierii copiilor la  programul „ Şcoală după şcoală”, adresat elevilor clasei pregătitoare şi claselor I-IV, atât pe parcursul anului şcolar, cât şi în perioada vacanţelor.

Comments are closed.