Recunoscut prin calităţile sale de orator, preot şi duhovnic, Părintele Teofil a rămas în amintirea timişorenilor datorită bogatei activităţi pastorale, susţinând de-a lungul a şaptesprezece ani, între 1992 şi 2009 peste o sută de conferinţe prin care a demonstrat că cea mai fidelă, cea mai consistentă şi cea mai accesibilă expresie a credinţei este bucuria creştină.La manifestările anterioare închinate Părintelui Teofil, în care a fost evocată personalitatea sa, am avut bucuria să constatăm o participare foarte numeroasă a publicului timişorean, semn al memoriei deosebite pe care i-o păstrează marelui duhovnic. Păstrând tradiţia celor trei conferinţe susţinute de Părintele Teofil la Timişoara în perioada pascală, organizarea anuală a Seriei de conferinţe “Părintele Teofil” va aduce în faţa auditoriului personalitaţi care prin competenţa lor teologică şi prin priceperea de a acapara atenţia cu o exprimare autentică, să răspundă la întrebările lumii de azi.
Organizatori:
Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei
Universitatea de Vest Timişoara
ASCOR filiala Timiş
14 – 16 Mai 2013
Timişoara
Program
Marţi 14 mai 2013
Ora 19.00 Aula Magna a Universităţii de Vest Timişoara
Spiritualitatea euharistică în Biserica ortodoxă
Preot Dr. Cornel Toma, Braşov
Miercuri 15 mai 2013
Ora 19.00 Aula Magna a Universităţii de Vest Timişoara
Surâsul divin şi experienţa bucuriei în spiritualitatea răsăriteană
Preasfinţitul Episcop Dr. Sofian Braşoveanul, Arhiepiscopia Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
Joi 16 mai 2013
Ora 19.00 Aula Magna a Universităţii de Vest Timişoara
Cum să ne facem viaţa mai frumoasă?
Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Facultatea de Teologie din Sibiu
Prezentatori/Moderatori :
Conf. Dr Claudiu Arieşan
Preşedintele ASCOR