Ziua porţilor deschise la Şcoala Primară “Sfântul Antim Ivireanul” din Timişoara

 În zilele de 27 şi 28 februarie, între orele 14-18, Şcoala Primară “Sfântul Antim Ivireanul” din Timişoara organizează ZIUA PORŢILOR DESCHISE. Acţiunea se adresează în egală măsură părinţilor şi publicului larg. 

Este vorba de acei părinţi care, în aceste zile, trebuie să aleagă  şcoala pe care o vor urma viitorii lor „şcolărei”, având în vedere că încep înscrierile pentru anul şcolar 2014-2015. Pentru aceşti părinţi, cele două zile în care îi aşteptăm să ne cunoască vor fi un bun prilej să primească răspunsuri la toate întrebările, preocupările şi curiozităţile lor legate de Şcoala “Sf. Antim Ivireanul” şi să se convingă singuri dacă această şcoală este alegerea cea mai bună pentru copiii lor.

 Publicul larg este în aceeaşi măsură binevenit, având ocazia să vadă şi să afle nemijlocit modul în care eforturile comunităţii se oglindesc în creşterea şi educarea acestor copii şi, totodată, modul în care legătura firească cu biserica contribuie ziditor la formarea lor ca oameni de nădejde ai societăţii.

Comments are closed.