Casă nouă oferită de Arhiepiscopia Timișoarei unei familii nevoiașe din Șipet

În urma unui violent incendiu izbucnit în data de 9 august a.c., o familie cu doi copii din localitatea timișeană Șipet, a rămas fără niciun acoperiș deasupra capului, întrucât casa în care își duceau traiul de zi cu zi a fost distrusă în întregime. În pofida intervenției urgente a Inspectoratului pentru Situații de Urgență cu mai multe autospeciale de stingere cu apă și spumă, incendiul s-a propagat cu repeziciune, manifestându-se generalizat și cuprinzând întreaga locuință.

Îndată de cum a aflat de această nefericită întâmplare, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a mers la fața locului, fiind solidar cu familia greu încercată, încurajându-o de sprijinul necondiționat al Bisericii.

„Într-o seară, în jurul orei 22, părintele paroh mi-a transmis că la o familie i-a ars casa și l-am trimis să măsăoare cât este casa de mare, pentru a-i putea ajuta cu lemnul pentru acoperiș. Dar, când am ajuns aici, am văzut că pereții, fiind de pământ, erau distruși în urma intervenției pompierilor cu jetul de apă. În aceste condiții, le-am spus să demoleze totul, pentru a putea ridica o casă din cărămidă. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să le facem o casă cu două camere, bucătărie și baie. Dat fiind faptul că amândoi sunt pensionați pe caz de boală, având pensii foarte mici, de numai 500 lei, o să-i ajutăm să aibă lemne pentru toată perioada aceasta de iarnă. Noi nu suntem altceva decât o mână a lui Dumnezeu, care n-e trimis aici să-i ajutăm pentru a trece peste această situație grea. Dumnezeu să ne ajute să putem face bine și să fim alături de cei necăjiți și întristați!”, a precizat Chiriarhul Banatului.

La inițiativa Înaltpreasfinției Sale, părintele paroh a vegheat în permanență lucrările de construcție a noii case, ajutând atât cu resurse materiale această familie greu încercată, cât și cu sprijin moral.

După 3 luni de intensă activitate, familia s-a mutat astăzi, în prima zi a postului Nașterii Domnului, în noua locuință, racordată la utilități (apă, canal, curent electric) și dotată cu toate cele necesare traiului. În prezența Mitropolitului Banatului, părintele paroh Marcel Moclinda a oficiat Slujba de binecuvântare a casei, după care Părintele Mitropolit a înmânat membrilor familiei o icoană cu Maica Domnului. Totodată, în prag de iarnă, Ierarhul s-a îngrijit de necesarul de lemne pentru încălzirea locuinței pe tot sezonul rece, precum și de asigurarea alimentelor necesare în întreaga perioadă a sărbătorilor de iarnă, asigurându-i pe membrii familiei Șoimu de tot sprijinul spiritual și financiar și în perioada următoare.

„Nu am cuvinte să mulțumesc Înaltpreasfințitului Ioan și Bisericii că au fost foarte aproape de noi cu ridicarea casei, cu alimente și cu lemnele pentru foc. Din două în două zile venea Mitropolitul Banatului să ne aducă alimente și să vadă ce s-a mai făcut la casă”, a spus Gheorghe Șoimu, beneficiarul locuinței.

Pe întreaga perioadă a postului, acțiunile filantropice ale Arhiepiscopiei Timișoarei se îndreaptă, cu precădere, spre cazurile sociale grave, spre persoanele fără adăpost, spre familiile nevoiașe cu mulți copii, precum și spre persoanele suferinde cu afecțiuni medicale grave. Toate aceste acțiuni sociale sunt expresia legăturii indisolubile și complementare a slujirii lui Dumnezeu în slujirea credincioșilor.

Comments are closed.