Deschiderea noului an universitar la Universitatea de Vest din Timișoara

Astăzi, 4 octombrie, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara a avut loc deschiderea noului an universitar 2017-2018, eveniment la care a fost prezent un invitat special,  Excelenţa Sa Doamna Kolinda Grabar-Kitarović, Președintele Republicii Croația.

În debutul ceremoniei au fost intonate imnele Croației și României, apoi Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului a adresat un cuvânt duhovnicesc oficialitățiilor prezente, cadrelor didactice universitare și studenților Universității de Vest, mai ales celor care, cu emoții în suflet, au pășit pentru prima dată  în această prestigioasă instituție de învățământ superior din orașul nostru. Ierarhul a subliniat că, „Hristos are o școală de Teologie în această Universitate” și i-a îndemnat pe toți studenții să se pregătească cu seriozitate și temeinicie, să deschidă ușa bibliotecii pentru cercetare, pentru a dobândi noi cunoștiințe necesare în profesia pe care doresc să o practice în viitor.

 Cuvântul de deschidere a aparținut rectorului UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea și a fost urmat de mesajul Președintelui Croației, Excelenţa Sa Doamna Kolinda Grabar-Kitarović, prezentă la Timișoara pentru a semna protocolul de înființare a Lectoratului croat.

Alocuțiuni consacrate acestui moment au mai rostit Eva Georgeta Andreaș, Prefectul Județului Timiș Nicolae Robu, Primarul Timișoarei și Adrian Negoiță, delegatul Consiliului Județean Timiș.

Un moment aparte a fost acela în care bobocii olimpici ai Universității de Vest au fost felicitați de către conf. univ. dr. Irina Macsinga, Prorector Strategie Academică și de președintele organizației studenților din UVT, studentul Ovidiu Boldor.

Evenimentul s-a încheiat printr-un moment artistic intitulat „Artă și tinerețe”, susținut de studenții Facutății de Muzică, care au intonat Imnul Universității de Vest din Timișoara.

Universitatea de Vest din Timişoara oferă studenţilor pregătirea necesară pentru a contribui la dezvoltarea societății. Aceasta pregătire se desfăşoara în 11 facultăţi, care oferă o gamă variată de programe de formare iniţială şi cursuri postuniversitare.

În cadrul acesteia funcționează și Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, plasată în primele 200 de facultăți din lume, după ultima clasificare făcută de reputabila QS Ranking, devenind astfel, singura facultate din România care a intrat în acest top.

 

Comments are closed.