Examen şi colocviu pentru Gradul I în preoţie

Joi, 2 noiembrie la Centrul eparhial din Timișoara a avut loc susținerea lucrărilor pentru obținerea gradului I în preoție și colocviul de admitere la gradul I în preoție. Aceste lucrări s-au desfășurat în prezența profesorilor de la Facultățile de Teologie din eparhiile aparținătoare Mitropoliei Banatului și au fost prezidate de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului. Și-au susținut lucrările 18 preoți din parohiile Arhiepiscopiei Timișoarei, Arhiepiscopiei Aradului și Episcopiei Caransebeșului.

„La acest examen s-au prezentat 18 candidați, ce au fost admiși în urmă cu un an, și au avut la dispoziție acest interval de timp pentru a-și alcătui o lucrare de cercetare științifică. Profesorii coordonatori au urmărit ca temele ce au fost tratate de preoții candidați, să fie și de folos pentru viața lor duhovnicească și pentru îmbunătățirea activității pastorale. Prezentarea fiecărui candidat în parte a fost considerată mulțumitoare de către membrii comisiei alcătuită din reprezentanți ai celor trei eparhii și prezidată de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan. Slujirea preoțească include și această componentă a pregătirii intelectuale a preotului, care trebuie să rămână în parohie un izvor de învățătură și de pregătire teologică, pedagogică, pentru a putea să păstorească credincioșii ce i-au fost încredințați” a precizat pr. conf. dr. Constantin Jinga, profesor la Facultatea de Teologie din Timișoara. De asemenea, pentru anul viitor s-au înscris 22 de preoți, ale căror lucrări speciale de grad vor fi coordonate de către cadrele didactice de la Facultăţile de Teologie din cele trei eparhi: Timişoarei, Aradului şi Caransebeşului.

Coloviul s-a desfășurat în conformitate cu Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie de către personalul clerical, aprobată de Sfântul Sinod prin hotărârea 1199/2008 şi actualizată prin Hotărârea nr. 565/10 februarie 2017 prin care se aprobă susţinerea lucrărilor pentru obţinerea gradului I, de către candidaţii care au promovat colocviul de admitere la gradul I în anul precedent.

 

 

 

 

Comments are closed.