Marşul pentru viaţă

             Sâmbătă, 24 martie, începând cu ora 12:00, la Timişoara, va avea loc „ Marşul pentru viaţă”, un manifest în favoarea familiei tradiţionale şi a valorilor acesteia. Marşul pentru Viaţă” este un eveniment care se desfăşoară anual, concomitent, în mai multe oraşe din România, în jurul datei de 25 martie (sărbătoarea „Buna Vestire”) şi este organizat de asociaţii ale societăţii civile care compun mişcarea provita. Scopul este afirmarea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane începând cu momentul concepţiei şi totodată susţinerea familiei tradiţionale şi a valorilor acesteia, temelia unei societăţi solide şi sănătoase. La Timişoara marşul se va desfăşura pe traseul Bd M. Viteazul – Regele Ferdinand – Catedrala Mitropolitană – Primarie – 20 Decembrie – Piaţa Unirii. În Piaţa Unirii se vor depune flori în memoria milioanelor de copii avortaţi în Romania. Marşul se va desfăşura simultan în 20 de oraşe din ţară.

Comments are closed.