Obiceiul vopsirii ouălor, la Mănăstirea Timișeni

În Sfânta și Marea Zi de Vineri, când în Biserica Ortodoxă se face pomenirea Sfintelor și Mântuitoarelor și înfricoșătoarelor Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru lisus Hristos, obștea de maici a Mănăstirii Timișeni, departe de forfota orașului și de febra cumpărăturilor, continuă o frumoasă tradiție de vopsire a ouălor, păstrată încă de la întemeierea mănăstirii.

După săvârșirea Ceasurilor Împărătești, maicile au robotit în bucătăria vetrei monahale, pregătind aproximativ 1000 de ouă, pe care le-au vopsit, printr-o metodă naturală și tradițională, în coji de ceapă roșie. După procesul de vopsire, ouăle, aflate în cofraje, au fost așezate în iarba din curtea mănăstirii, în formă de cruce, reiterând frumoasa tradiție din folclorul religios, care relatează că, în Vinerea Mare, Maica Domnului, venind pe Golgota pentru a-și plânge Fiul răstignit, a pus lângă cruce un coș cu ouă, care s-au înroșit de la sângele care picura din rănile Mântuitorului Iisus Hristos.

 

Ouăle roșii, simbol al vieții și al jertfei Fiului lui Dumnezeu, vor fi oferite, în noaptea Sfintei Învieri, ostenitorilor mănăstirii, precum și credincioșilor care vor veni la liturghia pascală.

Comments are closed.