Pomenirea eroilor martiri de la Timișoara

Astăzi, 17 decembrie a.c., la catedrala mitropolitană din Timișoara a fost oficiată slujba de pomenire a eroilor Revoluției din 89, care au luptat pentru demnitatea și libertatea noastră ca popor. La eveniment a participat Înaltpresfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului care a oficiat slujba Parastasului în memoria eroilor căzuți în decembrie 1989, alături de un sobor de preoți si diaconi de la Centrul eparhial și catedrala mitropolitană. De asemenea, au participat oficialități locale și județene, numeroși revoluționari, membri ai familiilor celor ucişi în Revoluţie, asociații și fundații, care prin activitatea lor permanetizează memoria celor care și-au dat viața în decembrie 1989 pentru noi cei de azi.

După slujba Parastasului Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a rostit o alocuțiune în care a evidențiat jertfa, dragostea de țară și credința eroilor din decembrie 89, apoi au fost depuse coroane la Monumentului Crucificării din fața catedralei mitropolitane. Totodată, la Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei, Cimitirul Săracilor din Calea Lipovei, reprezentanţi ai municipalităţii, ai asociaţiilor şi fundaţiilor de revoluţionari au depus coroane şi au păstrat momente de reculegere în memoria celor căzuţi în Revoluţia din 1989.

De la ora 19,00, astăzi, pe treptele catedralei mitropolitane se va păstra un moment de reculegere printr-o cruce de candele aprinse alături de chipurile eroilor – martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989 din Timişoara.

Sâmbătă, 17 decembrie – zi de doliu, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 112/14.12.1993 privind declararea zilei de 17 decembrie zi de doliu pe raza municipiului Timişoara. În acestă zi toate instituţiile şi autorităţile publice de pe raza municipiului Timişoara sunt obligate să arboreze drapelul de stat al României în bernă.

Comments are closed.