Rugăciuni către Sfinții Trei Ierarhi, ocrotitorii Catedralei Mitropolitane din Timișoara

În ajunul sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, bănățenii au participat la programul liturgic, prilejuit de hramul istoric al Catedralei mitropolitane din urbea de pe Bega. Zeci de credincioși timișoreni s-au rugat împreună cu ierarhii din Arhiepiscopia Timișoarei, aducând prinos de cinstire marilor apărători ai Ortodoxiei din secolul al IV-lea. Programul slujbelor dedicate cinstirii ocrotitorilor spirituali ai monumentalului lăcaș de cult a debutat cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată, în prezența Întâistătătorului Mitropoliei Banatului, Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La final, părintele conf. dr. Gavril Trifa, de la departamentul teologic al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a vorbit despre epoca tumultoasă în care au trait acești mari învățători ai creștinătății, cunoscută drept „epoca de aur” a creștinismului.

Astăzi, la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din capitala Banatului, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de un sobor de trei ierarhi, format din Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Din soborul slujitor au mai făcut parte consilierii de la Centrul eparhial, protopopii Timișoarei, clericii de la Catedrala Mitropolitană, precum și ieromonahi de la mănăstirile din eparhie.

La slujbă au luat parte sute de credincioși timișoreni, oficialități locale și județene, părinții profesori de la Departamentul de Teologie al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, precum și reprezentanți ai mai multor instituții de cultură din orașul de pe Bega.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Emilian, care a evidențiat faptele pline de sfințenie ale acestor mari teologi, vorbind și despre învățăturile lor ce alcătuiesc dreptarele dreptei credințe. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul bizantin „Sfântul Ierarh Nicolae”, format din studenți de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a mulțumit Preasfințitului Părinte Emilian, pentru bucuria împărtășită clericilor și credincioșilor timișoreni, prin participarea la hramul Catedralei Mitropolitane. În semn de recunoștință, Mitropolitul Banatului i-a oferit Preasfinției Sale o icoană cu chipul Sfinților Trei Ierarhi, pictată de copiii de la Atelierul de pictură Buna-Vestire. La rândul său, Preasfințitul Părinte Emilian a mulțumit pentru invitația de a coliturghisi în cetatea păzită de Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, un sfânt iubit atât de credincioșii români din Banat, cât și de credincioșii români din țară.

Datorită contribuției majore avute la apărarea și propovăduirea dreptei credințe într-un timp în care aceasta era primejduită de multiple și diverse erezii, Sfinţii Trei Ierarhi au devenit, începând cu anul 1936 în urma hotărârii luate la primul Congres al Facultăților de Teologie desfăşurat la Atena, patronii spirituali ai institutelor de învăţământ teologic ortodox din toată lumea. De asemenea, tot din 1936, odată cu punerea pietrei de temelie a Catedralei Ortodoxe din Timișoara, Sfinții Trei Ierarhi devin ocrotitorii spirituali ai acestui edificiu sacrosanct, fiind singura catedrală din România cu acest hram.

Comments are closed.