Sfântul Prooroc Ilie, cinstit la Mănăstirile Românești și Dobrești

La 20 iulie, când Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, mai multe vetre monahale din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișorei au îmbracat haine de sărbătoare, cinstindu-și, prin rugăciuni doxologice, ocrotitorul spiritual.

La sărbătoarea Sfântului și Slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai importanți profeți ai Vechiului Testament, Mănăstirea Românești, din Comuna Tomești, Județul Timiș, s-a pregătit de praznic, întrucât biserica veche a mănăstirii, ridicată în anul 1912, are hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”. Așezată la poalele Munților Poiana Ruscă, într-un mirabil cadru pitoresc, Mănăstirea Românești și-a deschis larg porțile cu prilejul hramului istoric, pentru a-i primi pe toți pelerinii veniți din Țara Făgetului și din întreg Banatul. Programul liturgic a debutat în ajunul sărbătorii,, prin săvârșirea Slujbei Vecerniei Mari, unită cu Litia și Utrenia.

Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost oficiată, în foișorul de vară, de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La dumnezeiasca slujbă a fost prezent și Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu, care a rostit și un cuvânt de învățătură despre viața plină de sfințenie a Sfântului Ilie, trăită în rugăciune și în apărarea dreptei credințe. După slujbă, soborul slujitor a oficiat, în cimitirul mănăstirii, o slujbă de pomenire pentru vieţuitorii, ostenitorii şi ctitorii aşezământului trecuţi la cele veşnice.

***

Momentul de început al Mănăstirii Românești este anul 1910, când Preasfințitul Părinte Miron Cristea, Episcopul Caransebeșului, efectuează o vizită pastoral în parohiile din aceste locuri și, admirând frumusețea peisajului, hotărăște ca pe locul numit „Balta caldă” să se zidească o vatră monahală. Doi ani mai târziu se pune temelia bisericii, lucrările avansând prin dania episcopului Miron Cristea și a familiei Glava din localitatea Românești. În 1995 s-au efectuat ample lucrări de construcție: un paraclis, un corp de chili, bibliotecă și spații de cazare. Noul paraclis, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, este sfințit la 8 iunie 2003 de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Hramul Mănăstirii Dobrești

Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul a fost cinstit, în mod deosebit, şi la mănăstirea timişeană Dobreşti, ctitoria Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, unde, începând cu ora 10:00, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, la finalul căreia a rostit un cuvânt de învățătură despre rolul Sfântului Ilie în combaterea păgânismului și a credințelor politeiste.

***

Aşezământul monahal din Dobreşti, comuna Bara, a luat fiinţă la data de 9 iulie 2003, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae Corneanu, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei), originar din această localitate bănăţeană. Lucrările de construcţie desfăşurate la noua vatră monahală avansează, fiind demarate lucrări la biserica mănăstirii şi la noul corp de chilii pentru obşte şi pelerini.

Comments are closed.