Sinodul Mitropoliei Banatului s-a întrunit la Arad

Episcopii din Mitropolia Banatului s-au întrunit marți în Sinod mitropolitan, evenimentul având loc la Reședința arhiepiscopală din Arad sub președinția Înal­t­prea­sfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului. La sinod au participat Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caranse­beșului, și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

În cadrul întrunirii, ierarhii au analizat și sintetizat în observații unitare proiectul de text al Regulamentului Organismelor Centrale ale Bisericii Ortodoxe Române, conform dispo­zițiilor Hotărârii Sinodale 9417/18 decembrie 2017, și au analizat și sintetizat în observații unitare proiectul de text al Regulamentului Administrării Bunurilor Bisericești, conform dispozițiilor Hotărârii Sinodale 9418/18 decembrie 2017.

Au urmat apoi discuții cu privire la organizarea de manifestări cu caracter bisericesc și cultural consacrate Centenarului Marii Uniri de la 1918, la care să ia parte preoții, monahii, studenții teologi și seminariștii, precum și cre­din­cioșii din fiecare eparhie, urmărindu-se astfel intensificarea acti­vității pastoral-misionare din cadrul eparhiilor din Mitropolia Banatului. Sinodul mitropolitan se re­uneș­te de mai multe ori pe parcursul unui an, prilej cu care sunt discutate probleme privind intensificarea misiunii pastorale în comunitate și chestiuni de ordin administrativ.
Mitropolia Banatului are în componență trei eparhii: Arhiepiscopia Timișoarei, Arhiepiscopia Aradului și Episcopia Caransebe­șului, iar membrii Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Banatului sunt: Înaltprea­sfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Înalt­­preasfin­țitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Prea­sfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caranse­beșului, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Epis­cop-vicar al Arhiepiscopiei Timi­șoarei, și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

 

 

Comments are closed.