Ziua Armatei Române sărbătorită la Timişoara

 Vineri, 25 octombrie, de Ziua Armatei Române, la Monumentul Ostaşului Român din Parcul Central au avut loc o serie de manifestări culturale şi religioase, precum şi defilări ale Brigăzii 18 Infanterie „Banat” şi depuneri de coroane, cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei Române. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, un sobor de preoţi şi diaconi de la Catedrala mitropolitană, condus de pr. militar Radu Bogdan, a oficiat o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc. La eveniment au participat autorităţi judeţene şi locale, veterani de război, cadre militare, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi organizaţiilor politice şi apolitice din judeţul Timiş. La finalul ceremoniei s-au depus coroanele de flori din partea mai multor instituţii şi organizaţii, inclusiv din partea Mitropoliei Banatului, ceremonia încheindu-se prin defilarea gărzii de onoare în acordurile fanfarei Brigăzii 18 Infanterie „Banat”. În fiecare an, la 25 octombrie, în baza Decretului nr. 381 din 1 octombrie 1959, se sărbătoreşte Ziua Armatei Române. La această dată se aniversează victoria finală pentru eliberarea Transilvaniei de Nord de sub ocupaţia horthystă, din 25 octombrie 1944.

Comments are closed.