125 de copii au spus NU abandonului şcolar

centre educationale

După o vacanţă cu numeroase activităţi, excursii şi tabere organizate la diverse obiective turistice şi religioase, beneficiarii celor cinci Centre educaţionale ale Arhiepiscopiei Timişoarei au reluat cursurile şcolare. Cei 125 de copii aflaţi în situaţie de eşec şi de abandon şcolar, au promovat anul şcolar 2013-2014 cu succes şi continuă studiile. „Considerăm un real succes faptul că toţi copiii din centrele educaţionale au promovat, în pofida tuturor dificultăţilor sociale, familiale şi economice cu care aceştia se confruntă. Am demonstrat încă o dată că grija şi dragostea pentru copii pot acoperi lipsurile materiale şi oferă acestora o cale mai bună către cunoaştere şi educaţie. Prin implicarea directă a Arhiepiscopiei Timişoarei în susţinerea şi derularea cu succes a acestui proiect şi prin dăruirea angajaţilor din cele cinci centre educaţionale, s-a reafirmat rolul covârşitor pe care Biserica îl are în susţinerea familiei şi în educaţia copiilor, mai ales a celor care se confruntă cu nevoi materiale şi sociale. Trebuie menţionat că, pe lângă sprijinul social oferit elevilor şi părinţilor acestora, serviciile au fost desăvârşite prin suportul spiritual oferit de preoţii implicaţi în activităţile proiectului”, a precizat pr. Romeo Dumitraşcu, coordonator regional în cadrul proiectului. Cofinanţarea proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale” prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 se va finaliza în luna octombrie a acestui an. „Nădăjduim că această perioadă de trei ani de implementare a proiectului constituie o bază solidă pentru activităţile pe care Arhiepiscopia Timişoarei le va derula pe mai departe în prevenirea abandonului şcolar, organizând astfel de centre şi în alte zone care se confruntă cu astfel de probleme educaţionale. Rezultatele obţinute în aceşti ani ne oferă încrederea că vom putea contribui alături de alţi parteneri la îmbunătăţirea relaţiei dintre cei trei factori importanţi ai societăţii: familia, Biserica şi Şcoala”, mai precizat pr. Romeo Dumitraşcu.

Centrele Educaţionale funcţionează în cadrul proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale”, derulat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Arhiepiscopia Timişoarei şi cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. În judeţul Timiş funcţionează cinci astfel de centre educaţionale în localităţile Timişoara, Lugoj, Deta, Făget şi Sânnicolau Mare. În fiecare centru educaţional sunt beneficiari câte 25 de copii din familii sărace sau aflaţi în risc de abandon şcolar. Acestora li se oferă zilnic o masă caldă şi o gustare rece, sprijin în efectuarea temelor şi meditaţiilor pentru scăderea riscului de eşec şcolar. De asemenea, copiii primesc burse sociale, rechizite şi materiale didactice.

Comments are closed.