Parohia Stamora Germană, din Protopopiatul Deta, a fost duminică, 7 decembrie, gazda unui grup de tineri din ASCOR Timișoara. Aceştia au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie oficiată în capela “Sfântul Prooroc Ilie” de către pr.paroh Georgian Popovici, iar după slujbă, au susținut un concert de colinde autentice la căminul cultural din localitate. Împreună cu grupul coral al tinerilor din parohie, ascoriştii au adus fiorul bucuriei Nașterii Pruncului Sfânt în inimile celor care cu sufletul luminat, au participat la eveniment. Vizita membrilor ASCOR face parte dintr-o serie de multe evenimente culturale desfășurate de către tinerii studenţi în diferite parohii timișene în vederea revigorării vieții duhovnicești în special în parohiile rurale. “Prin portul popular autentic cu care au ne-au încântat privirile , prin colindele tradiționale românești cu care ne-au încântat auzul, prin cântul lor deosebit și prin voioșia și lumina care le-au răspândit au fost adevărate modele pentru tinerii locului, și atât pe mine, cât și pe doamna preoteasă ne-au făcut să ne amintim cu nostalgie de vremurile studenției. Îi îndemnăm de asemenea pe studenții comunei noastre care învață la Timișoara, să caute compania acestor tineri din ASCOR, care vedem că desfășoară activități atât de frumoase și folositoare, iar pe cei din ASCOR îi așteptăm și cu alte prilejuri în mijlocul nostru”, a mărturisit pr. paroh Georgian Popovici.

















































