Zilele trecute, copiii de la Centrul de zi “Patriarh Miron Cristea” din Făget au primit vizita unui oaspete special, Izidor Ruckel. Un tânăr al cărui caz a fost mediatizat în aceste zile în mass-media, datorită copilăriei încercate și a suferinței sale. Izidor a fost abandonat încă de mic pentru că avea un handicap la unul din membrele inferioare, într-un orfelinat din Sighetul Marmației unde condițiile de supraviețuire au fost greu de descris. La vârsta de 11 ani este înfiat de o familie din Statele Unite ale Americii iar viața lui capătă un nou început acolo. Adevăratele progrese se resimt abia în cadrul familiei adoptive. Dorința de a-și cunoaște părinții îl determină să se întoarcă după ani de zile în țară unde cazul său este preluat de ziariști și făcut cunoscut publicului larg, scoțându-se în evidență aspectele negative și condițiile greu de imaginat din orfelinatele vremii. Prin vizita sa în țară, după cum el însuși declară încearcă să susțină cauzele copiilor abandonați de proprii părinți și să pledeze pentru dreptul fiecărui copil de a crește în sânul unei familii.
Prezența lui Izidor în mijlocul copiilor din Făget s-a datorat profesorului Ionel Petrea, de la Liceul Teoretic ,,Traian Vuia” din Făget, un alt exemplu elocvent de reușită profesională din rândul copiilor crescuți în orfelinate. Cei doi oaspeți le-au vorbit celor prezenți despre importanța familiei în viața noastră, despre cinstirea părinților, despre discriminare și au îndemnat la perseverență în orice activitate depusă. ”Copii au fost încântați de oaspeții lor și au primit sfaturile cu inimile deschise. Activitatea, în ansamblul ei, a urmărit transmiterea unor informații ce vin să rodească în inimile noastre gândul cel bun al iubirii, al împăcării, al iertării dar mai ales al bucuriei de a exista. Am putut asculta o lecție de viață cutremurătoare menită să schimbe ceva și în sufletul nostru”, a precizat pr. Emanuel Gafița, coordonatorul centrului.





















































