Premierea olimpicilor din Judeţul Timiş

Picture 057Duminică, 31 mai, la Sala Capitol a Filarmonicii ”Banatul” din Timișoara a avut loc a IX-a ediţie a galei de premiere a celor mai buni elevi din judeţul Timiş, care au obţinut cele mai bune rezultate la concursurile şi olimpiadele naţionale.

În cadrul evenimentului au fost premiaţi 100 de olimpici cu rezultate remarcabile la învăţătură. Reprezentantul Centrului eparhial la eveniment a fost pr. Zaharia Pereş, consilier cultural, care a oferit cadouri elevilor premiaţi şi a transmis tinerilor olimpici binecuvântarea şi felicitările Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului. De asemenea, s-au implicat în buna desfășurare a întâlnirii Doina Popa, preşedintele Fundaţiei Culturale “Artmedia” și prof. Daniela Buzatu, inspector de Religie din partea Inspectoraului Şcolar Timiş.  Fiecare elev s-a bucurat de un premiu în valoare de 150 lei, cărți și o diplomă de recunoaștere din partea organizatorilor, suma totală fiind de 15.000 lei.

premieree

În continuare, formaţia Peregrinii, formată din copii cu vârste între 6 și 11 ani a prezentat pentru cei prezenţi un minispectacol muzical. Seara s-a încheiat cu un minunat spectacol intitulat “Mi-e drag de voi, campionilor”, susţinut de îndrăgitul actor Florin Piersic.

Evenimentul a fost organizat de Mitropolia Banatului, Fundaţia Culturală “Artmedia” din Timişoara şi Inspectoratul Şcolar Judeţan Timiş.

DSC_9205 Picture 004 Picture 013 Picture 022 Picture 025 Picture 027 Picture 048 Picture 050 Picture 064

 

Comments are closed.